Mergi la conţinutul principal

Expoziţie Eurovision

O expoziţie dedicată concursului muzical Eurovision, intitulată „Bună seara, Europa!", va fi vernisată în clădirea Pop House din Stockholm, pe 7 mai, cu trei zile înainte de începerea competiţiei.
„Bună seara, Europa!" va sărbători istoria celui mai longeviv spectacol de televiziune din lume, care se desfăşoară din anul 1956, informează site-ul eurovision.tvr.ro.
Secvenţe video din istoria Eurovision, de la primul câştigător, Lys Assia - Elveţiei (1956), la Måns Zelmerlöw - Suedia (2015), au fost digitalizate şi vor fi afişate într-o formă distractivă pentru vizitatori.
Un perete special va onora şase câştigători Eurovision ai Suediei: ABBA, Herreys, Carole, Charlotte Perrelli, Loreen şi Måns Zelmerlöw. De asemenea, vizitatorii îşi vor putea verifica, prin intermediul unui test interactiv, cunoştinţele despre Eurovision Song Contest.
Expoziţia va cuprinde un spaţiu gol care va fi umplut de către câştigătorul Eurovision Song Contest 2016. După Marea Finală, artistul câştigător va fi invitat să viziteze muzeul, a doua zi, şi să plaseze un articol din performanţa sa în expoziţie.

Cooperare cu Muzeul ABBA

Proiectul a fost iniţiat de către Björn Ulvaeus, membru fondator al trupei ABBA, împreună cu Jon Ola Sand, supraveghetor executiv EBU la Eurovision Song Contest.
„Suntem foarte încântaţi să lucrăm cu Muzeul ABBA, pe această expoziţie unică care sărbătoreşte 60 de ani de muzică şi de televiziune. Este potrivit ca, având în vedere că spectacolul se întoarce la Stockholm, pentru a treia oară, istoria celui mai mare eveniment muzical din lume poate acum să fie explorată alături de cei mai de succes câştigători", a declarat Jon Ola Sand, supraveghetor executiv EBU la Eurovision Song Contest.
„Eurovision Song Contest ocupă un loc special în inima mea. Este o plăcere să putem afişa pe termen lung şi în multe feluri nemaivăzute istoria celui mai lung show TV care rulează în lume. şi nici nu mă puteam gândi la un loc mai bun decât Muzeul ABBA din Stockholm", a spus Björn Ulvaeus.
Pop House găzduieşte renumita expoziţie Muzeul ABBA, care prezintă istoria trupei pop din Suedia. Clădirea adăposteşte, de asemenea, expoziţia Istoria Muzicii Populare Suedeze.
Concursul muzical Eurovision 2016 se va desfăşura la Stockholm, Suedia, pe 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă.
România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro