Reluată după o pauză de trei ani, această expoziţie s-a lansat iniţial ca o idee în cadrul concursului "Modern Art", organizat de Liceul de Artă, de care s-a detaşat însă în timp, devenind o experienţă artistică independentă, ce oferă o viziune modernă asupra ţinutei vestimentare a tinerei generaţii. Actuala ediţie reuneşte pe simeze, pentru prima dată, lucrări ale elevilor Liceului de Artă, alături de creaţii ale copiilor de la Clubul Elevilor precum şi de la alte licee şi şcoli din Brăila. În deschiderea evenimentului, directorul Bibliotecii, Dragoş Neagu, şi-a exprimat speranţa ca pe viitor să poată fi organizată o expoziţie de vestimentaţie, în care ideile artistice ale copiilor să se materializeze în creaţii ale unor firme de profil. "Încercăm să îmbinăm plasticul exprimat în desenele elevilor cu unele modele de vestimentaţie şi sperăm să putem organiza pe viitor şi o expoziţie de modă, o lansare de modele, astfel încât să ne apropiem mai mult de brăileni, de părinţi, de elevi, ca aceştia să-şi vadă modelul creat în mărime naturală ", a spus Dragoş Neagu. De altfel, organizatorii expoziţiei au lansat invitaţia de a participa la eveniment şi unor firme creatoare de vestimentaţie din Brăila, astfel că prin sponsorizările obţinute vor putea fi acordate şi unele premii elevilor.
Tematica expoziţiei este diversă, după cum a remarcat Marilena Ioanid, " în funcţie de plăcerile şi de sursa de inspiraţie de moment a elevilor, una dintre cele mai importante fiind natura, dar întâlnim şi inspiraţie de folclor sau de la marii maeştri ai modei contemporane sau de istoria artei". O surpriză a expoziţiei o constituie vitrinele cu lucrări transpuse de copii în material, obiecte croşetate sau cusute de elevi, machete, precum şi obiecte cu anumite semnificaţii.
La final, au fost înmânate diplome de participare autorilor lucrărilor expuse, Irina Lura Andrei, Daria Ene, Brânduşa Enişor, Alina Georgescu, Irina Gheorghiu, Andreea Huşanu, Andreea Lungu, Alexandra Macovei, Elena Marina, Patricia Mateiu, Manuela Negrea, Maria Oancea, Diana Paraschiv, Radu Pupezeanu, Elena Rady, Mihai Smeu, Raluca Tătaru, Andreea Gabriela Tudor, Ana-Maria Ţăranu.