• vernisajul va avea loc astăzi, de la ora 11.00
Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila găzduieşte astăzi, 13 septembrie 2019, de la ora 11.00, un eveniment dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Patrimoniul cultural comun al Europei este dinamic şi se îmbogăţeşte nu doar prin redescoperirea rădăcinilor comune ale popoarelor şi naţiunilor europene, cât şi prin continua evoluţie a iniţiativelor şi programelor dedicate, printre care şi Zilele Europene ale Patrimoniului. Acestea sunt recunoscute public şi au propria lor moştenire şi un clar caracter incluziv care merită să fie dezvoltat şi studiat sistematic. De aceea, anul acesta, tema este “Biblioteca, arhiva - trezorieri de patrimoniu cultural” , prin care se reflectă semnificaţiile anului 2019 pentru România în contextul cultural european.
Expoziţia din holul bibliotecii este realizată de Serviciul Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Brăila, documentele expuse fiind cărţi vechi, româneşti şi străine, apărute până la 1900. Exponatele nu au fost aduse în atenţia publicului brăilean până acum. Ele vor fi prezentate de Ştefania Botez, consilier, şi de Giani Oltianu, şef Serviciul Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale. Gazdă va fi Ion Volcu, şef Birou Colecţii Speciale din cadrul bibliotecii, evenimentul fiind organizat sub egida Direcţiei Judeţene pentru Cultură Brăila, care va oferi tuturor participanţilor pliante cu informaţii suplimentare, realizate special pentru această ocazie.
Expoziţia va fi deschisă pentru public în holul bibliotecii până pe 20 septembrie 2019.
Menţionăm că în cadrul Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” Brăila a fost înfiinţat un laborator de conservare şi restaurare de carte veche, în cadrul căruia sunt deja titluri care se află în diverse procese de restaurare sau conservare.