Noua Galerie de Artă, pusă la dispoziţia Uniunii Artiştilor Plastici de către Centrul de Creaţie, a fost inaugurată sâmbătă cu vernisajul expoziţiei naţionale "Plastică mică". Pe simeze sunt 133 de lucrări de pictură şi de grafică a 49 de artişti plastici din Brăila, Galaţi, Bucureşti, Sibiu, Râmnicu Vâlcea. În plus, mai pot fi admirate obiecte de bijuterie şi modelaj, icoane.
"Atâtea genuri sunt prezente, şi atâtea forme de expresie, de la hiperrealism la realismul secolului al XIX-lea, desenul corect de atelier, încât nu se poate ca cineva care intră în expoziţie să nu găsească ceva pe gustul său", a spus criticul de artă Maria Stoica. Artistul plastic Hugo Mărăcineanu consideră, la rândul său, că expoziţia este o veritabilă excursie în timp, care porneşte din atelier şi se încheie cu o concluzie tristă, aceea a Trandafirei Cojocaru: "O lucrare care vine să ne arate ce e lumea noastră de azi. Frumuseţea este adunată, mototolită, adunată într-un lighean şi acela mototolit. O concluzie dureroasă".
La vernisaj s-au declarat foarte încântaţi de sala care găzduieşte expoziţia preşedintele filialei Brăila UAP, Gheorghe Mosorescu, şi directorul Centrului de Creaţie, Maria Puşcaciu.
Evenimentul a fost organizat de UAP Filiala Brăila, Centrul de Creaţie şi Consiliul Judeţean. Galeria a fost reabilitată odată cu întregul sediu al Centrului de Creaţie, printr-un proiect european în valoare de peste 4 milioane de lei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.