Potrivit unei cercetari, afluxul de persoane care cauta un loc de munca bine platit in 2008 va fi mai mult decit dublu fata de 1997, anul in care Partidul Laburist a ajuns la guvernare. Raportul realizat de Centrul pentru Cercetare Economica si Afaceri, estimeaza ca 812.000 de imigranti cu calificare superioara vor sosi in tara pina in 2012, in timp ce in urma cu zece ani erau 400.000.
Numarul imigrantilor cu pregatire superioara care sosesc anual in Marea Britanie va atinge apogeul in 2008, dar va scadea treptat ulterior, potrivit cercetarii. Pina in 2012, acesta va ajunge la 175.000 de nou veniti anual.
Noii veniti, majoritatea din Europa de Est, vor fi probabil angajati in pozitii cheie in informatica, educatie, suport IT si Serviciul National Medical. Studiul, realizat pentru firma de recrutare Harvey Nash, nu ia in considerare imigrantii care vin sa lucreze in industrie si agricultura.
Cresterea va fi inregistrata in pofida noului sistem de acceptare a imigrantilor pe baza de punctaj, introdus de Guvernul britanic luna trecuta si menit sa limiteze afluxul de profesionisti plecati din tara. "Acest lucru arata ca laudatul sistem de puncte al laburisilor nu va controla imigratia (...), ci doar politica noastra de a avea un numar anual limitat de imigranti" o va face, a declarat Damian Green, purtatorul de cuvint pentru imigratie al conservatorilor.
Imigrantii cu calificare superioara reprezinta 2,5 la suta din mina de lucru si contribuie cu peste 36 de miliarde de lire sterline la cresterea economica. Pina in 2012 acesta este estimat ca va ajunge la 2,8 la suta si peste 49 de miliarde de lire sterline. Numarul locurilor de munca bine platite ocupate sau oferite imigrantilor va creste de la un milion la 1,5 milioane.