NATO desfăşoară o serie de exerciţii în Europa de Est pentru a reasigura statele aliate din zonă, îngrijorate de intenţiile Rusiei în contextul crizei din estul Ucrainei. Aplicaţiile militare din Marea Neagră vor include simulări de acţiuni militare antiaeriene şi antisubmarine, precum şi de atacuri realizate cu mici ambarcaţiuni, potrivit unui purtător de cuvânt al Marinei militare bulgare.
Săptămâna trecută, Ministerul Apărării rus a declarat că forţele sale au început un amplu exerciţiu militar în sudul Rusiei şi în teritoriile disputate la graniţele ţării, printre care regiunea Crimeea.
Relaţiile dintre Occident şi Rusia sunt la cel mai redus nivel după încheierea războiului rece. Cândva aliată a fostei Uniuni Sovietice, Bulgaria a aderat la Alianţa Nord-Atlantică în 2004 şi este una din cele şase state (alături de Polonia, România, Estonia, Letonia şi Lituania) care vor găzdui centre de comandă ale NATO, create ca răspuns la criza din estul Ucrainei.