Executarea silită a sediului PRM fost amânată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Executarea silită a sediului PRM fost amânată

Executarea silită a sediului PRM fost amânată după ce executorul judecătoresc şi avocatul proprietarului care a revendicat imobilul au acceptat ideea că trebuie aşteptată hotărârea judecătorească definitivă privind retrocedarea.
Corneliu Vadim Tudor a discutat vineri în biroul său cu executorul judecătoresc şi cu avocatul părţii care a obţinut decizia de evacuare. El i-a acuzat pe aceştia că sunt mafioţi şi le-a transmis că doar peste cadavrul său vor obţine sediul. "De unde e graba asta să ne evacuaţi? Vine mortu' ăsta sa ne ocupe sediul?", li s-a adresat europarlamentarul.
"Am fost jignit, am fost făcut mafiot, dat afara, nu pot sa suport aceste chestiuni", a spus îmbufnat executorul. După un schimb de cuvinte cu peremistul el a ajuns la concluzia că "evacuarea nu se poate face" şi a ameninţat că va scrie în procesul verbal că a fost jignit. Avocatul i-a promis însă lui Tudor că vor fi alte încercări de evacuare.

Tudor a arătat că formaţiunea nu va părăsi sediul, deoarece retrocedarea este ilegală. Eurodeputatul a spus că evacuarea este o operaţiune pusă la cale de preşedinte. "Din 1990 până acum, în România s-au petrecut 5000 de crime cu autori necunoscuţi. şi Justiţia română se ocupă de PRM şi de Vadim Tudor! Dacă unui partid de patru ori parlamentar ca PRM, şi acum europarlamentar, i se fac asemenea porcării, vă daţi seama că se omoară oamenii cu zile? şi au şi omorât! Dar poate aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple, să se izbească Mafia acestui bişniţar din port - nu ţi-ar mai muri mulţi înainte, Băsescule! - de o stâncă aşa cum e PRM, ca să ştie lumea despre ce e vorba", a declarat eurodeputatul, urându-i şefului statului să nu mai apuce multe zile.

De altfel, blestemele PRM erau incluse şi pe un afiş atârnat de pereţii clădirii pe care scria "Tovarăşe Ceauşescu, fă-i chemare lui Băsescu!". În plus, peremiştii au pregătit din timp, în vederea unui impact mediatic mai mare, două manechine imense pe care le-au agăţat de balconul sediului şi care îi reprezintă pe Traian Băsescu şi pe Elena Udrea, cu laţul de gât.

Vadim Tudor i-a adresat cuvinte injurioase lui Băsescu şi a promis că lucrurile nu vor rămâne aşa. "Nu e o problemă pentru mine că mă evacuează pentru că dacă organizez audienţe în aer liber, vin mii de oameni. Dar e o chestiune de principiu! Dacă ne face nouă astăzi aşa, având în vedere că e nu numai sediul unui partid europarlamentar - pentru că noi am candidat ca partid în PE, nu independenţi - dar e şi biroul meu de membru al PE, e şi redacţia ziarului <Tricolorul.. Nu mai respectăm libertatea presei? Nu mai respectăm instituţiile europene? Sunt demnitar european! Mă scoate pe mine cu mascaţi vagabondul ăsta, beţivul ăsta nenorocit de Băsescu? O să vadă el ce îi fac eu!", a ameninţat liderul PRM.

La începutul lunii martie, Regia Protocolului de Stat a notificat PRM că sediul formaţiunii urmează să fie retrocedat proprietarului, fiul arhitectului Gheorghe Caranfil. Atribuirea unui nou sediu va fi luată în considerare numai după ce PRM îşi va achita debitele, preciza, atunci, RAPPS.

Vineri, preşdintele PRM a susţinut ca deţine documente de la Arhivele Statului care dovedesc că sediul partidului din strada Emile Zola nu a fost niciodata lui Andrew George Caranfil, ci a aparţinut de drept Mariei Wolf, de la care a fost naţionalizat în anul 1959. Vadim Tudor a declarat ca Andrew George Caranfil a avut o proprietate în Aleea Modrogan 17, care se afla în prezent "în parcul PDL".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro