• evenimentul are loc joi, 5 decembrie, la Casa Memorială „Panait Istrati”, din Grădina Publică • participă prof. Gabriela Vasiliu, Vasile Datcu, dr. Zamfir Bălan (Muzeul Brăilei „Carol I”)
Muzeul Brăilei „Carol I” organizează joi, 5 decembrie, la Casa Memorială „Panait Istrati”, din Grădina Publică, începând cu ora 17:00, evocarea „Constantin Sandu Aldea - 150 de ani de la naștere”. La eveniment participă prof. Gabriela Vasiliu, Vasile Datcu, dr. Zamfir Bălan (Muzeul Brăilei „Carol I”), care vor rosti alocuțiuni despre viața, opera și personalitatea marelui scriitor sămănătorist brăilean, născut la Tichilești, în urmă cu un secol și jumătate.
Constantin Sandu-Aldea a văzut lumina zilei în casa părintească din comuna Tichilești, jud. Brăila, la 22 noiembrie 1874. Viitorul scriitor și om de știință, membru corespondent al Academiei Române, a fost fiu de plugar. Era plămădit din aluatul firilor dârze, stăruitoare și îndărătnic de cinstite care au făcut din Câmpia Bărăganului, de-a pururi, o pildă de strălucită vrednicie. În paginile sale răsună duios ecourile țarinei, misterele Bălții și ale Dunării. Opera sa ne înfățișează tablouri rustice de o mare frumusețe, apusuri de soare magice; se simte în paginile sale toropeala câmpiei, iar peisajul de poveste este însuflețit de o lume variată, zugrăvită cu mult simț de observație - cu țărani, boieri, logofeți, gambași și arendași.
Constantin Sandu-Aldea este fondatorul științei ameliorării plantelor de cultură în România, iar lucrările sale publicate sunt, în majoritate, din acest domeniu. În același timp, înzestrat cu remarcabile însușiri literare, savantul născut la Tichilești a publicat nuvele și romane de orientare sămănătoristă: „În urma plugului” (1905), „Două neamuri” (1906), „Pe drumul Bărăganului” (1908), „Ape mari” (1910), „Pe Mărgineanca” (1912), „Călugărenii” (1920). C. Sandu-Aldea a colaborat activ și a fost redactor la revistele „Flore albastră”, „Sămănătorul”, „Epoca”, „România jună” și „Apărarea națională” și a tradus din H. Ibsen, P. Lotti, H. Sudermann, W. Thompson și L. Andreev. La moartea sa, în 1927, Constantin Sandu-Aldea a fost plâns de toată intelectualitatea românească. A fost condus pe ultimul drum de prof. Ioan Bianu, Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu, de miniștri, scriitori, agronomi și oameni de cultură.
„Dintre colaboratorii principali ai «Semănătorului» vedeam mai rar pe C. Sandu. Era ocupat cu studii agronomice; s-a dus și în străinătate. Avea înfățișare apoplectică, ochi bulbucați pe față roșcovană, vorbă repezită. Era violența însăși, explodând necontenit. Neamul lui de plugari din preajma Brăilei avea porecla «Pârjol». Nicicând nu s-a aflat nume mai potrivit pentru un tip dintre voinicii (…) care, în același timp, erau numai onestitate și omenie. Se întorsese de la Paris cu admirație fără rezerve pentru Maupassant. Nuvelele lui din viața brăilenilor și a Bărăganului au vioiciune și precizie; în ele își cheltuia prisosul enorm de energie, ca să poată să se înfățișeze blând unui veac nou. Literatura lui C. Sandu-Aldea a fost stânjenită de preocupările sale științifice. Între știință și artă a stat ades în cumpănă, și neliniștea aceasta și-a mărturisit-o și în scris. Eram apropiați prin unele caractere ale ființei noastre; dar el se elibera tot mai mult, treptat, de lumea veche, pe care eu am păstrat-o în visul meu de artă”. (Mihail Sadoveanu, „Anii de ucenicie”).
„Și dacă generațiile viitoare vor fi înclinate să judece datorită cărui fapt, în fața unei opere atât de monumentale, nu ai fost ales membru corespondent al Academiei Române în secția științifică, ci în cea literară, să nu-ți pară niciun rău, fiindcă opera ta este pe de-a întregul o operă literară, care și când tratează despre genetică, și când tratează despre cele două neamuri, se adresează tot sufletului românesc, dornic de lumină”. (Ion Bianu, „Referatul” pentru primirea lui C. Sandu-Aldea în Academia Română).
