Mergi la conţinutul principal

Eveniment Public organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila

• în data de 27 octombrie, în intervalul orar 15.00-17.00, în parcarea Mall Brăila, Poliția Brăila va face o prezentare a ofertei educaționale privind alegerea unei cariere în poliție

 

Având în vedere că au început înscrierile pentru admiterea în școlile de agenți de poliție, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila va organiza, în data de 27 octombrie, în intervalul orar 15.00-17.00, în parcarea Mall Brăila, un eveniment public de prezentare a ofertei educaționale. Evenimentul se va adresa publicului larg, dar în mod deosebit elevilor de liceu din municipiul și județul Brăila. ”Organizatorii pregătesc beneficiarilor ateliere de prezentare a ofertei educaționale, informații privind alegerea unei cariere în poliție dar și a tehnicii, echipamentelor și autospecialelor din dotarea instituției și exerciții cu câinele de serviciu. Pe această cale vă invităm pe toți cei interesați, cetățeni, elevi, pentru a marca aceast eveniment împreună, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro