* joi, 5 mai, are loc prezentarea volumului "Spațiul liric/ Antologie de poezie românească contemporană din sudul Basarabiei" * prezintă dr. Viorel Coman, critic literar * tot joi vor fi prezentate două apariții editoriale ale Violetei Craiu * în a doua parte a evenimentului, elevii Liceului de Arte "Hariclea Darclee" vor susține un moment muzical
Eveniment literar internațional la Muzeul Brăilei "Carol I".
Potrivit comunicatului trimis de instituția de cultură, Muzeul Brăilei "Carol I" îi invită pe iubitorii de literatură și nu numai la un inedit program literar care are loc în ziua de joi, 5 mai 2022, începând cu ora 12.00, în Sala "Regele Ferdinand I și Regina Maria" (Piața Traian nr. 3).
Programul zilei va cuprinde prezentarea volumului "Spațiul liric/ Antologie de poezie românească contemporană din sudul Basarabiei" (Bugeac, Ucraina), coordonatori: Natalia Ursu, Violeta Craiu și Mihaela Dincă. Cartea a văzut lumina tiparului în Editura Pim, Iași, în anul 2022. Prezintă: dr. Viorel Coman, critic literar, cercetător la Muzeul Brăilei "Carol I", Marius Chelaru, critic literar, Iași și dr. Valentin Popa, muzeograf la Muzeul Brăilei "Carol I".
În aceeași zi vor fi prezentate publicului cărțile "Inima vinului verde (jurnal portughez imaginar)", apărută la Editura "Sympoesium", din Iași (2021), și "La masa lui Fernando", Editura "Tipo Moldova", Iași (2022), ambele de Violeta Craiu. Volumele scriitoarei brăilene vor fi prezentate de Marius Chelaru (Iași) și dr. Valentin Popa (Brăila).
În a doua parte a evenimentului literar internațional, elevii Liceului de Artă "Hariclea Darclee" din Brăila vor susține un moment muzical. Vor susține alocuțiuni: Natalia Ursu, coordonator antologie, Ismail, Ucraina; prof. univ. Tatiana Șevciuk, Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina; Violeta Craiu, coordonator antologie, scriitor, Brăila și Mihaela Dincă, coordonator antologie, scriitor, Brăila, se mai precizează în comunicatul MBR.