• comuna Bordei Verde a organizat, în premieră, Cupa ”Radu Corbu” la oină, omagiind astfel memoria fiului satului care, în secolul XIX, a realizat primul regulament de oină, pentru a fi inclus în programa școlară românească • la competiție au participat mai multe echipe ale unor școli și licee din Brăila, Făurei, Tichilești și Surdila Greci • pe primul loc s-a situat echipa “Victoria” Surdila Greci
Vineri, 1 septembrie, cu ocazia Zilei comunei Bordei Verde, a avut loc o premieră pe plan local: Cupa “Radu Corbu” la oină, ediția I. Faptul este cu atât mai semnificativ, întrucât frumoasa așezare din Bărăganul brăilean nu are … echipă de oină, toată lumea sperând ca această întrecere sportivă să fie de bun augur pentru ca bordeienii să-și înființeze cât mai repede o asemenea echipă. Motivat în primul rând și de mândria patriotică locală că la Bordei Verde s-a născut, în 1862, Radu Corbu. Acesta, solicitat fiind de Ministrul Instrucțiunii Publice, eminentul profesor Spiru Haret, părintele oinei din România, să realizeze primul regulament de oină pentru a fi inclus în programa școlară. Ceea ce s-a și întâmplat, oina devenind un sport de masă, apreciat și practicat de mari personalități, precum I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Demostene Botez, precum și de capete încoronate ale României. Pentru implicarea și activitatea sa, Radu Corbu a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Atena, în 1896, iar în 1899 a fost la Congresul Internațional de Gimnastică de la Breslau. De asemenea, statul român i-a acordat numeroase diplome și medalii.
Organizare perfectă și o luptă acerbă, cinstită, pentru câștigarea competiției
Revenind la Cupa “Radu Corbu”, Ediția I, de la Bordei Verde, de apreciat organizarea impecabilă, prin implicarea și eforturile Primăriei Bordei Verde, Asociației Județene de Oină Brăila, înființată în anul 1923 (președinte Cornel Săndulescu, care este și vicepreședinte al F.R.O. pe țară), dar și a profesorului Nicolae Dobre, președintele Federației Române de Oină (FRO) din România. Evenimentul sportiv și omagial de la Bordei Verde a fost onorat de prezența prefectului Iulian Timofei, vicepreședinților Consilului Județean, Ionel Epureanu și Dobre Ionuț Ciprian, deputaților Nicu Niță și Florin Mircea, a unor consilieri județeni și primari cu echipe în competiție etc. În intervenția sa, Nicolae Dobre, președintele FRO, brăilean de origine și un mare iubitor al sportului, a ținut să mulțumească organizatorilor, sprijinului primit de la Consiliul Județean Brăila, dar și din partea unor sponsori, precum Transgaz și Otp Bank. Nefiind uitați nici cei care au vegheat să nu fie vreun eveniment nedorit: Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Jandarmeria. Sloganuri precum”Iubiți oina” au animat juniorii din teren și publicul spectator. Care, la scenă deschisă, a răsplătit cu aplauze prestația echipelor și arbitrilor, dar și evoluția artistică, pe toată durata meciurilor, a formației de dansuri “Flori de Bărăgan” din Tătaru, condusă de Marcela Crăciun.
S-a dat startul întrecerii sportive, comentându-se fiecare reușită sau greșală, cu sublinierea că oina diferă de fotbal sau, parțial, de baseball-ul american. Sportul tradițional românesc impune din partea jucătorilor forță, curaj, atenție distributivă, rezistență fizică, inteligență, dar și un puternic spirit de echipă și fair-play. În teren, odată cu imnul specific acestui sport, cu o dăruire totală au evoluat echipele de juniori la oină de la licee și școli generale din Brăila, Făurei, Tichilești și Surdila Greci. Lupta a fost strânsă, iar câștigătoare a locului I a fost “Victoria” Surdila Greci (cunoscută și pentru obținerea trofeului “Cupa Satelor” din România) și venită la Bordei Verde cu un drapel propriu.
Cupa de oină de la Bordei Verde s-a încheiat cu acordarea de diplome, plachete, cupe, echipamente, etc, iar la final avut loc, spontan, prinderea într-o horă a competitorilor și susținătorilor oinei.
O pledoarie și argumente ca oina să redevină sport național și factor de educație
Acestea au fost prezentate cu patos și argumentat, sportivilor și autorităților locale, într-un dialog ce avut loc la sala de sport din Bordei Verde. Pe scurt, Nicolaie Dobre, președintele FRO din România a pledat insistent ca “oina să redevină un sport național și internaționalizat. Suntem deja cunoscuți și apreciați în lume, în țări ca SUA. Cei din Anglia învață oina pe internet. În România apar tot mai multe cluburi de oină, iar Brăila ar trebui să fie în fruntea tuturor. Per total, încă mai avem de pus la punct multe lucruri: din partea autorităților centrale, prin legislație, proiecte și accesarea de fonduri, dar și de la nivel local, prin obținerea de vize, plata jucătorilor și arbitrilor, declanșarea programului național “Descoperă oina!”. Subvențiile, sponsorizările sunt și ele de un real sprijin, iar privind promovarea oinei în rândul elevilor, principalul rol revine profesorilor de sport din fiecare școală, club și departament sportiv. Este nevoie în acest sens de cunoașterea prin “n” metode a tainelor acestui sport, iar noi sprijinim orice solicitare (cursuri, organizare etc) indiferent de zonele țării. Dar, subliniez: totul cere implicare și pasiune, pentru ca elevii și tinerii să nu mai fie captivi ai tabletelor, telefoanelor mobile, sedentarismului. Fiindcă, este știut: doar sportul și mișcarea ne mențin sănătoși, fără obezitate și cu mintea mereu ageră. Nu este greu, însă totul depinde de noi toți să ajungem aici”, a conchis președintele FRO.