Un brăilean condamnat la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală a încercat, luni la rând, să se sustragă de la executarea pedepsei. După ce a stat ascuns o perioadă, Tudorel Chirică, dat în urmărire din luna mai, s-a internat în spital, la Secţia Cardiologie. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au dat însă de urma lui şi l-au ţinut sub supraveghere. Ieri, urmăritul a fost externat şi preluat de o ambulanţă a poliţiei, fiind transferat la Penitenciarul Poarta Albă.
În calitate de administrator al firmei brăilene "Sandoria Com" SRL, Tudorel Chirică, împreună cu partenerul său de afaceri, Gorgovan Stancu, a ţepuit statul cu 1,2 milioane de euro. În perioada 2004-2005, cei doi au omis să declare venituri şi o parte din profit pentru ca acestea să fie impozitate. În schimb, ţeparii au avut grijă să introducă în actele firmei cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale sau chiar anumite cheltuieli fictive. Aventura administratorilor s-a încheiat însă, după ce au intrat pe fir procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, care i-au trimis în judecată pentru evaziune fiscală, ei fiind judecaţi de magistraţii Judecătoriei Brăila.
Probele administrate de procurori arată că, în perioada 2004-2005, cei doi administratori "s-au sustras de la plata sumei de 4.601.557,68 de lei datorată bugetului consolidat al statului". Suma reprezintă impozit pe profit în valoare de 252.074 de lei şi TVA în sumă de 4.349.483,68 de lei. "Suma de 4.601.557,68 RON (echivalentul a 1.278.000 euro) reprezintă prejudiciul cauzat bugetului de stat", susţin anchetatorii.