Ieri, absolvenţii de gimnaziu au susţinut prima probă din cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Limba şi literatura română.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, la examen au participat 1.979 de candidaţi din totalul de 2.023 înscrişi, 44 de elevi fiind absenţi.
Examenul a fost susţinut în 76 centre de evaluare. Proba a început la ora 09.00, iar la ora 11.00 elevii au pus pixurile jos. Sălile au fost supravegheate audio şi video, în fiecare clasă fiind prezenţi doi asistenţi, cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care s-a susţinut proba.
"La Brăila nu au fost probleme şi se vede din modul de funcţionare, chiar m-a surprins să avem la ora 13.30 totul aranjat. Nu au fost probleme de nicio natură" a declarat Cătălin Canciu, inspectorul şcolar general.
Totuşi, la ieşirea din sala de examen elevilor nu li s-a permis să plece acasă cu foaia cuprinzând subiectele pe care le-au avut de rezolvat.
"Metodologia nu prevede nimic în sensul ăsta, dar în acelaşi timp îl interzice în prima parte. Pentru că, de obicei, elevii postează subiectele pe Facebook sau alte chestii de genul acesta, atunci am zis să nu le dăm la nimeni. Afişăm pe site subiectul cu baremul" a adăugat sursa citată.
Ce le-a "picat" elevilor la Română
Proba la Limba şi literatura română a fost structurată pe două subiecte, fiecare cuprinzând două părţi. La primul subiect, la partea A, elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe pe marginea poeziei "Salcâmi" de A. E. Baconski. Printre exerciţii, elevii trebuia să găsească sinonime pentru trei cuvinte din poezie, să transcrie un epitet şi o repetiţie din text şi să explice rolul cratimei într-o secvenţă dată. La partea B, absolvenţii de clasa a VIII-a au avut de demonstrat că opera "Salcâmi" aparţine genului liric.
La cel de-al doilea subiect, la partea A, elevii au avut de rezolvat şase cerinţe pe baza textului "Grădina pierdută a Edenului: locul în care ajungi doar cu elicopterul" al autoarei Andreea Marinaş. La partea B, şcolarii au avut de realizat o naraţiune de 150-250 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zonă turistică.
Subiectul I a avut 42 de puncte, iar subiectul II 36 de puncte. Restul de 12 puncte se acordă pentru redactarea întregii lucrări, în care se vor avea în vedere aspecte legate de unitatea compoziţiei, coerenţa textului, ortografia, punctuaţia etc.
"Subiectele au fost de dificultate medie. Nu există diferenţe faţă de ce s-a dat anul anterior sau faţă de ce s-a dat la simulări. Cu uşurinţă se poate lua nota de trecere şi tot cu uşurinţă se poate lua şi nota 10" ne-a declarat Georgiana Troia, inspector Limba şi literatura română.
Reacţiile la cald ale elevilor: "Subiectele nu au fost foarte grele, mă aştept la o notă peste 9"
Proba la Română pare să nu le fi dat prea mari bătăi de cap elevilor brăileni. La ieşirea din sălile de examen, aceştia păreau bucuroşi de subiectele "picate".
"A fost bine, chiar a fost uşor, subiectele nu au fost foarte grele, mă aştept la o notă peste 9" ne-a spus Cosmin G. La o notă mare se aşteaptă şi Elena P. care a spus că proba la Limba şi literatura română "a fost uşoară: ne-a picat genul liric. M-am descurcat foarte bine, mă aştept la un 9,20-9,30". La o performanţă foarte bună speră şi o altă elevă de clasa a VIII-a, Nicoleta A: "A fost uşor, toate subiectele uşore, o să iau un 9,50 cred". "Am ştiut şi argumentare şi tot. Per total subiectele au fost simple, o să iau un 8-9" crede şi Andrei G.
"A fost simplu, la compunere a fost genul liric. Sincer, chiar speram la ceva liric. Pot spune că am picat pe subiect şi sper să iau peste 9", s-a arătat încrezător Alin Cristian Mocanu.
Nu toţi elevii se aşteptau la genul liric, însă cu toate acestea, candidaţii par să se fi descurcat. "Mă aşteptam să ne pice genul epic, dar chiar dacă a picat liric, am învăţat şi am ştiut să fac şi cred că o să iau peste 8" ne-a spus Sebastian M.
Veniţi să îşi susţină copiii încă de la primele ore ale dimineţii, părinţii au avut cele mai mari emoţii, ei aşteptând peste două ore ca să afle cum s-au descurcat juniorii lor. "Au ieşit o parte din ei, mai sunt dintre ei de ieşit. Ei par bucuroşi au zis că subiectele nu au fost foarte grele. Acum sperăm să avem rezultate bune" ne-a declarat mama unui candidat.
Evaluarea Naţională continuă astăzi, cu proba scrisă la Limba maternă, iar mâine, 29 iunie, elevii vor susţine proba la Matematică. Rezultatele se vor afişa pe 1 iulie, până în ora 16.00. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00, se vor depune contestaţiile, iar rezultatele finale se vor afişa pe 5 iulie.