Evaluarea Naţională. Pentru al patrulea an, Brăila locul I pe ţară! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Evaluarea Naţională. Pentru al patrulea an, Brăila locul I pe ţară!

Brăila a reuşit, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, înainte de contestaţii, să fie pe primul loc în topul judeţelor la Evaluarea Naţională, cu 92,4% elevi promovaţi din 2.047 prezenţi. La nivel naţional sunt numai două judeţe care au înainte de contestaţii promovabilităţi peste 90%, Brăila şi Cluj - 91,5%. Anul acesta s-au înregistrat 19 medii maxime, ceea ce ne situează pe locul 4 naţional, după Cluj - 43, Suceava - 25, Argeş - 24. Tot 19 medii de 10.00 s-au mai obţinut şi în judeţele Dolj şi Sălaj.
În Top 50 de şcoli realizat de Ministerul Educaţiei după mediile obţinute de elevi la Evaluare, Brăila se situează pe locul trei, după Bucureşti - cu 7 şcoli în Top, şi Cluj, Iaşi, Prahova, cu câte patru şcoli în Top. Cele trei şcoli care duc stindardul Brăilei sunt: Colegiul "Murgoci" cu o medie de 9,50 - a ocupat locul 7, Şcoala "Ion Creangă" cu o medie de 9,24 - locul 27 şi Colegiul "Bălcescu" cu o medie de 9,23 - locul 32.
În privinţa mediilor, 55% sunt peste 7,50, numai 5% fiind la limită, între 5.00 şi 5.99, în condiţiile în care la nivel naţional sunt 6,8% medii în intervalul amintit. Pe discipline, la limba şi literatura română elevii brăileni au luat sub 5 numai 3,5% dintre candidaţi, în timp ce la matematică au fost în aceeaşi situaţie 11,7% din candidaţi.
Topul şcolilor la nivelul judeţului, întocmit tot de Ministerul Educaţiei, arată că singurele şcoli cu media peste 9.00 sunt, în ordine: "Murgoci", "Ion Creangă" şi "Bălcescu". Urmează apoi în clasament: "Iorga", "Fănuş Neagu", "Al. I. Cuza", "Mihu Dragomir", Şcoala din Mircea Vodă, "Sf. Andrei", "Mihai Eminescu". Ultimele zece şcoli din clasamentul realizat de Ministerul Educaţiei după media mediilor obţinute de elevi sunt: Şcoala Vişani - 7,04, Şcoala Tichileşti - 7,03, LPS - 6,94, "Puşkin" - 6,92, "Radu Tudoran" - 6,84, Şcoala Bordei Verde - 6,83, Şcoala Latinu - 6,81, Şcoala Cazasu - 6,73, Şcoala Tufeşti - 6,67 şi Şcoala Vădeni - 6,52.
"Ca şi în anii precenţi, am dat o mare atenţie simulărilor, activităţilor de pregătire la şcoală şi unităţilor unde la simulare activitatea a fost nesatisfăcătoare. Seriozitatea cu care s-a muncit este cheia principală", a declarat inspectorul şcolar general, Carmen Pîrlog.

Rural - numai în 38% dintre şcoli au promovat toţi elevii

O analiză realizată pe baza listelor publicate de Inspectoratul Şcolar, după numărul de elevi care au reuşit să obţină media 5, adică o notă de promovare, relevă faptul că din 92 de unităţi de învăţământ, 51 nu au elevi cu medii sub 5. În mediul urban, inclusiv oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei, în 30 de şcoli din 37 au promovat toţi elevii. Astfel, în mediul urban sunt şapte unităţi de învăţământ care au elevi cu medii sub 5. La Şcoala "Nikos Kazatzatkis" s-au prezentat la Evaluare doar doi elevi şi nici aceştia nu au luat peste 5 din cauza matematicii, deci promovabilitate 0%. Un rezultat slab s-a înregistrat şi la Şcoala "Anton Pann", promovabilitate 50%, iar la "C. S. Aldea" au promovat 81% din cei prezenţi. Promovabilitate sub 100% s-a mai înregistrat la: Şcoala "Puşkin" - 92%, Liceul Tehnologic Însurăţei - 95%, Liceul Făurei - 96%, Şcoala "Radu Tudoran" şi Liceul de Arte - 97%.
Rezultatele din mediul rural sunt şi mai slabe, din 55 de şcoli numai 21 nu au elevi cu medii sub 5. Foarte prost stau elevii de la: Măraşu - 15% promovabilitate, Tudor Vladimirescu - 24%, Măgureni - 38%, Colţea - 57%, Gemenele - 64%, Jirlău - 66%, Mihai Bravu - 67%. Promovabilitate între 70 şi 80% s-a obţinut la: Racoviţa - 70%, Rîmnicelu, Tătaru, Victoria - 75%, Bărăganul, Berteştii de Jos - 77%, Ciocile - 79%, Drogu, Surdila Găiseanca - 80%. Peste 81% promovabilitate s-a înregistrat la: Zăvoaia - 81%, Tufeşti, Urleasca - 82%, Cazasu, Traian - 83%, Bordei Verde - 86%, Liceul "Matei Basarab" Măxineni, Viziru - 87%, Ulmu - 88%, Stăncuţa, Tichileşti - 90%, Gropeni - 93%, Vădeni - 95%, Movila Miresii, Şuţeşti - 96%,
Mai trebuie precizat că, la fel ca în anii trecuţi, nu au fost înscrişi în examen toţi absolvenţii. La simularea din mai au fost înscrişi 2.863, s-au prezentat 2.626 şi au promovat 55%. La examenul de săptămâna trecută s-au înscris 2.076 şi s-au prezentat 2.047, adică 27% dintre absolvenţi nu s-au înscris în examen. Situaţia este comună însă tuturor judeţelor. De exemplu, la Cluj, la simulare au fost 5.296 de înscrişi, s-au prezentat 5.041 şi au promovat 56,7%. La Evaluare au fost înscrişi 4.393 şi s-au prezentat 4.333. Situaţie similară şi la Gorj, unul dintre judeţele cu rezultate foarte slabe. La simulare s-au înscris 3.758 de elevi, s-au prezentat 3.617 din care au promovat 48%, iar la examen au fost înscrişi 3.383 elevi.
"E adevărat, sunt copii care nu au putut participa la acest examen pentru că situaţia şcolară nu le-a permis acest lucru, au înregistrat o corigenţă. Aceşti elevi îşi vor putea încheia situaţia şcolară şi după aceea îşi vor putea continua studiile, sistemul de învăţământ brăilean are locuri pentru toţi absolvenţii, indiferent dacă au susţinut Evaluarea Naţională sau nu", dă asigurări inspectorul general Carmen Pîrlog.
Absolvenţii care au luat medie peste 5 la Evaluarea Naţională se vor putea înscrie la un liceu în baza fişei cu opţiuni prin admiterea computerizată. Ierarhia cu mediile de admitere se va publica pe 3 iulie.
AICI găsiţi şi toate situaţiile statistice întocmite de Ministerul Educaţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro