• un bărbat de 31 de ani, care a evadat de șase ori din arestul la domiciliu, a fost trimis în judecată și acum a primit condamnarea de 1 an şi 3 luni închisoare • inculpatul B. Vlad Ștefan (n.r. - nume site instanță) a tot fugit de acasă, în perioada august 2024 – ianuarie 2025, iar până la urmă a ajuns în spatele gratiilor • sentința în primă instanță s-a dat la ședința din 28 mai, dar nu este definitivă
Acuzat de evadare, după ce a tot plecat de acasă, deși era arestat la domiciliu și avea unele obligații impuse, printre care aceea de a nu părăsi domiciliul. Este vorba despre inculpatul B. Vlad Ștefan (n.r. - nume postat pe site-ul instanței) care a devenit campion la fuga de acasă, în perioada august 2024 – ianuarie 2025, după cum v-am informat în edițiile anterioare, el fiind prins de polițiști și dus în arest preventiv. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată pentru evadare, iar acum instanța a dat pedeapsa.
Potrivit soluției Judecătoriei Brăila, din data de 28 mai, magistrații au dat condamnarea față de inculpatul B. Vlad Ștefan (6 acte materiale), la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de evadare. Se constată că infracţiunea dedusă judecății este în concurs real cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă săvârşită la data de 25.06.2022, pentru care a fost condamnat, în 2024, la pedeapsa de 9 luni închisoare în modalitatea executării în regim de detenție. ”Contopește pedeapsa de 1 an, aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 9 luni, aplicată prin sentința penală nr. 1009/12.08.2024 a Judecătoriei Brăila, definitivă la Curtea de Apel Galați, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare de 1 an, la care se va adăuga o treime din cealaltă, respectiv 3 luni. Inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. Menţine măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul B. Vlad Ștefan prin încheierea din 22.01.2025. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este decizia primei instanțe.
În cauză nu s-a formulat deocamdată apel, după cum se arată pe site-ul Judecătoriei Brăila, dar mai este timp.
Potrivit procurorilor, la data de 12 august 2024, în jurul orei 17.53, aflându-se sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe care o executa la domiciliul din municipiul Brăila, inculpatul a fost depistat la parterul blocului unde locuia, la fel și pe 29 septembrie, de două ori, când a fost găsit de polițiști, tot în afara domiciliului, chiar pe scările de acces dintre etaje. În decembrie 2024, de două ori, inculpatul a părăsit în mod nejustificat domiciliul.
Inculpatul a mai evadat din casă și la începutul acestui an, pe 2 ianuarie, în jurul orei 12.42, când iar a fost depistat pe scările de acces ale locuinței.
În aceste condiții, după ce a evadat de şase ori din arestul la domiciliu, tânărul în vârstă de 31 de ani, din Brăila, a fost arestat preventiv pe 22 ianuarie, pentru 30 de zile, Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și nu a reușit să mai scape de arest.