În vârstă de 31 de ani, recidivistul Costel Gheorghe, originar din comuna Chiscani, individ aflat după gratii din anul 2003, a fost cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evadare (art. 269 Cod Penal).
Incidentul s-a petrecut în ziua de 10 septembrie 2008. Potrivit procurorului Marinela Coşniţă, de la Parchetul de pe lângă Tribunal, în jurul orei 7.00, deţinuţii care-şi ispăşeau pedeapsa în regim "semideschis", grupaţi în Detaşamentul nr. 2 "Marex" (23 la număr), au fost duşi în incinta "Celhart Donaris" SA, unde urmau să defrişeze vegetaţia uscată. Printre ei, era şi Costel Gheorghe. Condamnaţii erau însoţiţi de agenţii Ionel Barbu şi Dumitru Bogdan, din cadrul Penitenciarului Brăila. S-au apucat de treabă în jurul orei 8.00. Gheorghe făcea parte din grupul care ridica şi căra buruienile defrişate pe un platou amplasat lângă gardul societăţii. După ce a cărat circa 10 braţe de buruieni, inculpatul, profitând de faptul că agenţii aveau vizibilitate redusă (afară era ceaţă, vegetaţia era deasă, clădirile dezafectate din zonă, înalte) a sărit gradul şi a început să alerge prin lanul de porumb din vecinătate, către comuna natală, Chiscani. În acest timp, unul dintre agenţi a observat lipsa unui deţinut şi, după ce a făcut apelul, şi-a dat seama că respectivul a evadat. Unul dintre condamnaţi a urcat pe o clădire şi l-a observat pe Gheorghe alergând, astfel că agenţilor le-a fost uşor să-l localizeze. Alertată, conducerea Penitenciarului Brăila a trimis în zonă două autovehicule, evadatul fiind prins la scurt timp şi pus sub acuzaţie. Întrebat ce anume l-a determinat să evadeze, Costel Gheorghe a declarat că a făcut-o pentru că "nu a mai fost vizitat de către rude". Din păcate pentru el, recidivistul riscă să-şi mai adauge o condamnare în cazier.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.