Evadaţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Evadaţii

Trei tineri care executau pedepse privative de libertate în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti au reuşit ieri, în jurul prânzului, să înşele vigilenţa gardienilor şi să se facă nevăzuţi, oamenii legii bănuind că intenţionează să ajungă în localităţile de domiciliu din judeţele Vrancea şi Bacău. Zeci de patrule alcătuite din subofiţeri de la penitenciar, poliţişti şi jandarmi îi caută pe cei trei evadaţi, oamenii legii stabilind filtre la intrarea în Brăila, dar şi în gările şi autogările din judeţ.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Tichileşti, Ionel Dincă, ieri, în jurul orei 11:00, personalul unităţii a sesizat lipsa celor trei minori clasificaţi în regimul deschis, care se ocupau cu grădinăritul. "Minorii au părăsit gospodăria agrozootehnică a unităţii de detenţie, unde desfăşurau activităţi educative specific programului de grădinărit. Imediat, a fost alarmat personalul unităţii, precum şi poliţia, conform protocolului de cooperare încheiat între instituţii şi s-au constituit puncte de control în zonă, precum şi echipe de căutare pe traseul pe care, probabil, se deplasează fugarii", a precizat Ionel Dincă.
Este pentru prima dată când se consemnează fuga a trei deţinuţi de la penitenciar, întâmplarea fiind cu atât mai îngrijorătoare cu cât evadaţii sunt condamnaţi pentru infracţiuni comise prin violenţă. După o oră de la evadare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila se aflau, de asemenea, în alertă, zeci de patrule fiind trimise pe urmele fugarilor.
"Astăzi, la ora 12:00, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti a sesizat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila faptul că din aceasta unitate de detenţie au evadat trei persoane aflate în regim legal de detenţie. Poliţiştii au demarat imediat investigaţiile în teren şi au instituit filtre pe arterele rutiere din zonă şi la ieşirile din municipiul şi judeţul Brăila, pentru depistarea şi reîncarcerarea acestora", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspectorul principal Jenel Şogor.

Evadaţii au fost daţi în urmărire la nivel naţional

Potrivit inspectorului principal Jenel Şogor, cei trei minori au părăsit gospodăria agrozootehnică a Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, aflată în apropierea locului de detenţie, cu intenţia de a ajunge în Gara CFR Brăila, de unde intenţionau să plece cu trenul către localităţile unde domiciliază familiile lor. În cursul zilei de ieri, evadaţii de la Tichileşti - care au vârste de 17 respectiv 16 ani - au fost daţi în urmărire la nivel naţional, de către IGPR.
Primul evadat este Andrei-Constantin Adam, de 17 ani, domiciliat în comuna Jitia, judeţul Vrancea, care execută o pedepasă privativă de libertate pentru infracţiunea de lipsire de libertate. Adam are următoarele semnalmente: 1,76 m înălţime, păr negru, faţă ovală, statură atletică. În momentul evadării, era îmbrăcat cu un tricou alb, bluejeans albaştri, pantofi sport albi.
Al doilea avadat, Iulian-Bogdan Cantaragiu, care are 16 ani (va împlini 17 ani luna aceasta), este domiciliat în satul Filipeni, comuna Mărăşti, judeţul Bacău. Are 1,70 m înălţime, păr negru, faţă ovală, ten măsliniu şi statură atletică, iar în momentul evadării era îmbrăcat cu o maletă neagră, pantalon lung negru şi pantofi sport albaştri.
Petru Alexandru Costin, de 17 ani, al treilea avadat, este originar din satul Răcăciuni, judeţul Bacău. Are 1,70 m, păr negru, faţă ovală, ten măsliniu şi statură atletică, iar în momentul evadării ara îmbrăcat cu un hanorac negru cu glugă albastră având pe spate înscrisul YES/NO, pantalon de trening albastru şi pantofi sport maron.
Cantaragiu şi Costin execută pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Poliţiştii îi sfătuiesc pe brăileni să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să sune la numărul pentru urgenţe 112, dacă pot da relaţii despre locul în care se află evadaţii din Penitenciarul Tichileşti.

Patrulele Poliţiei şi Jandarmeriei sunt pe urmele fugarilor

Imediat ce li s-a cerut ajutorul, poliţiştii şi jandarmii brăileni au organizat filtre şi au trimis patrule în tot judeţul, încercând să dea de urmele celor trei minori evadaţi.
"În baza planului de cooperare încheiat de Jandarmeria Brăila cu PMT Tichileşti, circa 40 de jandarmi execută în prezent misiuni de căutare şi prindere a celor trei persoane evadate. Jandarmii sunt constituiţi în patrule care acţionează atât în municipiul, cât şi în judeţul Brăila, având în atenţie zonele pe unde ar putea trece acestea, gările şi autogările spre exemplu. Unele patrule de jandarmi sunt însoţite de câinii de serviciu", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, plt. mj. Sorin Neftode.
Una dintre patrulele IJJ Brăila a fost postată în capătul cartierului Viziru, chiar la intrarea în oraş, fiind vizate cu precădere autobuzele şi alte mijloace de transport în comun care vin dinspre localităţile Tichileşti şi Chiscani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro