EurActiv: România şi Bulgaria, pe cale să eşueze la cel mai important examen de la intrarea în UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EurActiv: România şi Bulgaria, pe cale să eşueze la cel mai important examen de la intrarea în UE

Bulgaria şi România sunt pe cale să pice cel mai important test de la intrarea lor în UE, la 1 ianuarie 2007, odată cu publicarea rapoartelor cruciale privind progresele înregistrate în domeniul justiţiei.
România se confruntă cu critici fără precedent din cauza suspiciunilor privind încercările noului său Guvern de a slăbi echilibrul puterilor, în timp ce Bulgaria este vizată din cauza presupuselor legături între oficialii guvernamentali şi crima organizată, comentează site-ul EurActiv.com.
În timpul vizitei sale la Bruxelles, premierul român Victor Ponta le-a declarat liderilor UE că tot ce a făcut Guvernul său respectă Constituţia ţării, promiţând însă să revină asupra unor decizii dacă acestea încalcă standardele Uniunii.
"România nu va fi un nou caz de îngrijorare pentru partenerii săi europeni", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), fostul premier bulgar Serghei Stanişev.
Rugat de EurActiv să comenteze calitatea democraţiei în România, Ponta a declarat că majoritatea informaţiilor sunt incorecte, dar a admis că există o problemă.
"Aveţi dreptate, sunt persoane numite politic şi poate ar trebui să (consolidăm) în Constituţie stabilitatea funcţiilor care nu sunt numite politic. Prin urmare, sunt de acord cu dumneavoastră că un fel de convenţie naţională şi schimbarea Constituţiei, pentru ca aceasta să exprime foarte clar care sunt funcţiile politice şi care nu, vor ajuta democraţia", a declarat el.
EurActiv l-a întrebat pe Stanişev, fost premier al Bulgariei, dacă se teme că ţara sa ar putea fi împiedicată să adere la Schengen din cauza tensiunii politice actuale cu România. Acesta a răspuns că există reguli şi criterii clare pentru aderarea la Schengen, care sunt îndeplinite în prezent de România şi Bulgaria.
"Nu este democratic, nu este corect şi nici consecvent să adaugi orice alte condiţii politice sau de alt fel", a declarat Stanişev.
Problema aderării României şi Bulgariei la Schengen ar urma să fie inclusă pe agenda reuniunii miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne din septembrie. Totuşi, având în vedere diversele declaraţii recente ale politicienilor, evenimentele din România ar putea amâna această problemă pe termen nedifinit.
Deşi mai puţin vizibile din perspectiva Bruxelles-ului, evenimentele politice din Bulgaria sugerează că atât Bucureştiu, cât şi Sofia ar trebui să se aştepte la puţine veşti bune de la rapoartele Comisiei, ce urmează să fie publicate la 18 iulie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro