Etnobotanice în spatele gratiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Etnobotanice în spatele gratiilor

* bărbaţii au ajuns la spital cu tulburări de ritm cardiac şi au fost trimişi la un consult de specialitate

Doi deţinuţi de la Penitenciarul din Brăila au reuşit să-şi procure etnobotanice şi să le consume, însă la scurt timp au început să se simtă atât de rău încât a fost necesar să fie transportaţi la spital.
Mirajul substanţelor halucinigene i-a cuprins şi pe deţinuţii de la Penitenciarul Brăila, care au vrut să încerce senzaţii tari chiar în spatele gratiilor. După ce au făcut rost de o ţigară cu substanţe halucinogene, prin metode numai de ei ştiute, doi deţinuţi, în vârstă de 22 de ani, s-au gândit că nu ar strica să îşi "condimenteze" ziua de duminică cu etnobotanice şi au tras cu poftă mai multe fumuri. Evadarea în lumea viselor s-a terminat însă rău pentru cei doi, care au început să aibă halucinaţii, ameţeli, cefalee. Ieri, în jurul orei 17, a fost solicitată intervenţia unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a ajuns la faţa locului în scurt timp şi a acordat primul ajutor celor două victime ale drogurilor legale. Deţinuţii au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila, unde li s-au făcut investigaţii medicale. După mai bine de două ore de la eveniment, pacienţii se aflau încă la UPU, unul dintre ei la Resuscitare, celălalt la Urgenţe medii, medicii constatând că ambii au tulburări de ritm cardiac. "Pacienţii prezintă extrasistole, dar sunt stabilizaţi, nu sunt în stare foarte gravă. S-a stabilit să fie trimişi, pentru un control cardiologic, la medicul specialist de la Spitalul 3, şi li se va da probabil un tratament", ne-a precizat dr. Marian Baciu, purtător de cuvânt al UPU. Ieri, la închiderea ediţiei, cei doi deţinuţi se aflau încă la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro