În penultima etapă a returului Ligii a IV-a s-au înregistrat trei succese în deplasare şi doar două victorii ale gazdelor. Iar CS Făurei a câştigat la "masa verde" pentru că Avântul Mircea Vodă s-a retras din campionat. Echipă imprevizibilă în acest sezon competiţional, Victoria Cazasu a evoluat foarte bine în deplasarea de la Chiscani iar la pauză conducea deja cu 3-0, toate golurile oaspeţilor fiind înscrise de George Muşatoiu. În partea a doua, echipa gazdă a încercat să întoarcă rezultatul în favoarea sa însă nu a reuşit să înscrie decât de două ori, iar Victoria Cazasu a plecat cu toate punctele. O altă surpriză de proporţii s-a consemnat la Tudor Vladimirescu, acolo unde formaţia gazdă, Pandurii, locul al 6-lea, a fost învinsă cu 1-0 de Gloria Movila Miresii, locul al 11-lea, graţie golului marcat de Costel Mocanu în minutul 54. Cea de-a treia victorie în deplasare a fost obţinută de Victoria Traian, 5-0, la Voinţa Găiseanca. Viitorul Însurăţei a câştigat cu 2-0, derby-ul cu Stars Brăila, au marcat Cheleş şi Techiu, iar Viitorul Ianca a realizat scorul etapei, 6-0, pe stadionul Ştefan Vrăbioru, în partida cu Victoria Old Boys Însurăţei.
Pe locul întâi se menţine Victoria Traian cu 63 de puncte, locul al doilea este deţinut de Viitorul Însurăţei, 59 puncte, iar al treilea de Stars Brăila, 43 puncte.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 25-a:
Pandurii Tudor Vladimirescu - Gloria Movila Miresii 0-1 (0-0)
C. Mocanu (min. 54)
Sportul Chiscani - Victoria Cazasu 2-3 (0-3)
Cazacu (min. 67), Huţu (min. 87) / Muşatoiu (min. 13, 35, 41)
Viitorul Ianca - Victoria Old Boys Însurăţei 6-0 (3-0)
Bratosin (min. 12), Irimia (min. 32), Toni (min. 42), Sterpu (min. 68), Calem (min. 80, 85)
Avântul Mircea Vodă - CS Făurei 0-3 omologat
Viitorul Însurăţei - Stars Brăila 2-0 (2-0)
Cheleş (min. 9), Techiu (min. 22)
Voinţa Găiseanca - Victoria Traian 0-5 (0-3)
Postolea (min. 8), Ciocan (min. 24), Harabagiu (min. 27), Barbu (min. 56), Caţaros (min. 77)