Ministerul eston de Externe a anunţat vineri că a expulzat doi diplomaţi ruşi, relatează Reuters. Un portal local de ştiri a scris că cei doi lucrau la Consulatul Moscovei din oraşul Narva, din nord-estul ţării.
Ministerul eston de Externe nu a oferit alte detalii. „Putem confirma numai că doi diplomaţi au fost expulzaţi”, a anunţat purtătorul de cuvânt Mariann Sudakov.
„Aceasta este încă o acţiune neprietenoasă şi fără nicio bază care nu va rămâne fără răspuns”, a spus un oficial din Ministerul rus de Externe, citat de agenţia TASS.
Estonia, o fostă republică sovietică ce a aderat la NATO şi UE, are o relaţie tensionată cu vecinul său mai mare, Rusia.
Tot în mai, un tribunal eston a condamnat la cinci ani de închisoare un cetăţean rus pentru spionaj în favoarea Moscovei.