Este oficial: Gheorghi Obreja i-a luat locul lui Păun în ALDE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Este oficial: Gheorghi Obreja i-a luat locul lui Păun în ALDE

Schimbări halucinante în tabăra ALDE Brăila. Zvonurile apărute la finele săptămânii trecute, legate de revenirea pe scena politică locală a lui Gheorghi Obreja, s-au confirmat ieri. Mai exact, fostul prefect al judeţului în perioada iulie 2013 - ianuarie 2014, ex-conservatorul Gheorghi Obreja i-a luat, recent, locul de co-preşedinte ALDE Brăila PLR-istului Dan Păun. Contactat telefonic de către redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", acesta a recunoscut că, într-adevăr, conducerea centrală a partidului a validat această schimbare. Chiar şi aşa, Obreja susţine că nu el a alergat după o astfel de poziţie în ALDE, ci propunerea i-a fost făcută de cei de la Bucureşti. "Am venit să ajut, să pun umărul şi să fac echipă cu cei pe care i-am găsit aici. Pe undeva s-au gândit ei la mine, deci nu am alergat eu după revenirea asta. Cei din vechi de la conservatori s-au gândit să vină către mine şi să mă roage, eu fiind cel care am organizat, totuşi, în judeţ, Partidul Conservator. Am rămas cu ceva relaţii, cunoştinţe în organizaţia care a fost. Li s-a părut lor normal să apeleze la mine", a declarat Obreja.

Păun rămâne candidatul ALDE la Primărie

Cât despre fostul co-preşedinte ALDE Brăila din partea PLR, Dan Păun, Obreja a ţinut să sublinieze că acesta rămâne candidatul partidului la Primăria municipiului. "De asemenea, în partid este preşedinte executiv. Nu are de ce să se supere, rămânând în continuare candidatul pentru Primărie, pentru că până la urmă ăsta era obiectivul dumnealui. Repet, nu am venit să dau peste cap nicio ordine. Am venit să pun umărul şi atât cât pot, în felul în care pot mă voi ocupa de partea de judeţ, astfel încât să avem candidaţi peste tot", a mai punctat Obreja. Întrebat dacă este interesat să ocupe o poziţie de consilier judeţean sau municipal la viitoarele alegeri locale, ex-PC-istul a precizat că îşi va găsi cu siguranţă un loc fruntaş pe listele ALDE pentru CJ Brăila.
Consilierul municipal Dan Păun nu a putut fi contactat telefonic pentru a-şi expune un punct de vedere legat de schimbările din partid, însă co-preşedintele ALDE din partea PC, Elena Rădulescu, a confirmat spusele lui Obreja.
Reamintim că Gheorghi Obreja a renunţat în 2013 la fotoliul de preşedinte al conservatorilor brăileni, făcându-i loc senatorului Dănuţ Mihai (în prezent PNL), ca parte a unei negocieri la Centru pentru poziţia de prefect al judeţului nostru. Mai mult, pentru a se încadra în cerinţele postului la care aspira, Obreja a fost nevoit să ocupe pentru câteva luni o funcţie de poliţist local în comuna Tărlungeni, judeţul Braşov. Într-un final, în iulie 2013, Obreja a devenit prefect în Brăila, poziţie pe care nu a ocupat-o decât până în ianuarie 2014, deoarece în timpul iernii a rămas înzăpezit în comuna Gemenele, după care a demisionat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro