De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Cel ce nu se vindecă, nu poate, de fapt, să ierte. Iertând, oferă sănătate și lui, și celui iertat, pentru că nimic nu este separat în lumea reală.
Cel ce iubește cu adevărat este și cel ce iartă cu adevărat, scuzând orice ar putea să fie văzut de un altul drept o nedreptate. Iubind și iertând cu adevărat, oricine iese din suferință. Iubirea adevărată nu cunoaște suferința; orice urmă de suferință este semn al unei lipse reale de iubire.
Totul este răsturnat în lumea iluziei: dreptatea devine neiertare, și se cere însoțită de o „justă” pedeapsă, iar inocența proprie se bazează pe condamnarea altuia. Ce proiect: nevinovăția mea se obține prin învinovățirea altuia, din contrast!
O minte care observă absurditatea unui proiect așa de confuz este o minte vindecată; ea înțelege că inocența semenului este sacră și nu se poate pierde vreodată decât prin iluzie.
Văzând nefaptele semenului tău drept ceea ce sunt, îi oferi iertarea de care ai nevoie pentru propria ta iertare. Cum ar putea dreptatea reală să fie diferită de Iubire?
„Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți, a zis pilda aceasta:
Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș.
Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș.
Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.
Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.
Și aduceau la El și pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau.
Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția Lui Dumnezeu este a unora ca aceștia.
Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția Lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea.”
(Sfânta Evanghelie după Luca, XVIII, 9-17)
