Viniciu Moroianu, preşedintele juriului concursului "Virtuozii", s-a născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni. A absolvit Liceul "George Enescu" la clasa profesoarei Marta Paladi, iar în 1985 Universitatea de Muzică din acelaşi oraş. A studiat cu Gabriel Amiraş, Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, iar din 1990 este cadru didactic la Universitatea de Muzică din Bucureşti.
"Talente apar mereu, este un miracol al pământului nostru"
- Este prima dată când veniţi la Brăila?
- Acum 25 de ani am venit prima dată la Brăila, pentru un spectacol numit "Confluenţa artelor". Am venit atunci cu George Motoi şi Cezara Dafinescu, dar atât, jumătate de zi, de atunci nu am mai ajuns.
- Cum vi s-au părut concurenţii?
- O plajă extrem de largă. Am găsit copii talentaţi şi am încercat să-i punem în valoare. Şi între candidaţii de aici am găsit talente. Talente apar mereu, este un miracol al pământului nostru. A fost un concurs plin de contraste, şi elevi slab pregătiţi, dar şi elevi buni sau foarte buni. Elevul depinde de calibrul unui profesor.
- Ce înseamnă profesor bun?
- Tact pedagogic, să nu sufoce elevul, să inducă acea probitate artistică şi răspundere faţă de scenă şi imaginea unei creaţii muzicale. După părerea mea, au fost totuşi prea mulţi copii care nu erau de nivel de concurs. La vârste mici este vina profesorului sau a familiei. Este stresant şi antipedagogic să arunci pe scenă un copil insuficient de bine pregătit. Emoţiile sunt şi mai mari, putând rămâne marcaţi o vreme mai lungă. Se vine cu o oră sau două înainte de concurs, se cântă, apoi se merge imediat la alt concurs şi nu e bine. Se face vedetism cu unii copii, sunt exploataţi. Arta este un domeniu sensibil şi adânc şi nu trebuie jucat cu vendete şi tot felul de atitudini. Pe de altă parte, sunt şi chestiuni de gramatică muzicală, de ştiinţă. Aşa cum e important să vorbim corect gramatical, este important să se interpreteze corect discursul muzical. Trebuie respectată o rigoare a citirii textului muzical, a ţinerii pauzelor. Lucrul acesta se educă de la vârste foarte mici, de la început, simţul ritmic, de exemplu, şi pentru asta trebuie să existe o exigenţă a profesorului, care trebuie să aibă el însuşi aceste valori. Apoi e vorba de stil muzical, să îi înveţe să aibă culori, pe măsura trecerii anilor să cânte cât mai divers. Dacă învaţă să cânte mecanic, lucrul acesta se simte la oamenii mai puţin talentaţi.
- De la ce vârstă ar fi recomandabil să intre copiii în concurs?
- Din păcate, se fac excese. Şi aici am avut o grupă de cinci ani. Mi se pare excesiv ca sub şapte ani să departajezi copiii. Ideea de competiţie indusă prea devreme nu este bună. Primii ani de formare ţin de abc-ul cântatului la instrument şi toţi copiii sunt drăgălaşi, iar evoluţia lor este diferită. La vârsta jocului, a nu studia ca un joc instrumentul este o greşeală. Ei trebuie încurajaţi să apară pe scenă, să aibă prestanţă şi strălucire pe scenă, dar ideea de a se compara prea de timpuriu cu cel de alături nu e aşa de bună. Pe măsură ce cresc trebuie să li se inducă un fairplay faţă de colegii lor, să-i asculte, să respecte evoluţia lor. Ei sunt neatenţi, nesupravegheaţi, aleargă, vorbesc tare şi este vina adultului că nu-i învaţă să respecte ce se întâmplă pe scenă. Individualismul ce apare între ei şi pe care-l au ca model cotidian nu este bun. Ar trebui să fie feriţi de aşa ceva.
"Facem o muncă de performanţă şi trebuie să avem instrumentul sub degete zilnic"
- Sunt tineri care merg să studieze muzica în străinătate. E o alegere bună?
- Este un risc pe care şi-l asumă. Riscă să nu aibă loc la un profesor foarte bun, să nu aibă o viaţă extrem de ordonată. Dacă nu au o bursă de studii care să le ajungă, vor fi nevoiţi să facă şi altceva pentru a se întreţine, în detrimentul muzicii. Ceea ce facem noi este o muncă de performanţă şi trebuie să avem instrumentul sub degete, dacă se poate, un număr de ore zilnic. Orice pauză de o zi, două, trei se simte, reintrarea în mână e dificilă. Nu trebuie acolo să fie a cincea roată la căruţă sau să deranjeze mafiile locale. Asta dacă punem răul înainte, dar au fost mulţi cei care au reuşit.
- Decât să te duci în străinătate şi să dai peste un debutant, nu e mai bine să rămâi în ţară?
- Problema e ce-i aşteaptă apoi. A intra în sistemul de impresariat internaţional înseamnă, totuşi, să fii într-un centru european.
- Care este locul şcolii româneşti de muzică?
- Ca baza materială stăm bine acum, avem instrumente, dotări, care există în instituţiile de învăţământ superior. Profesori încă mai sunt, din generaţia medie şi vârstnică, schimbul următor este mai subţire pentru că mulţi pleacă. Din păcate, în învăţământ nu rămâne eşalonul I, aceştia nu scot elevi foarte bine pregătiţi şi lucrul acesta se simte deja.
