Esplanada, mânjită cu noroi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Esplanada, mânjită cu noroi

Deja ajunsă de tristă faimă, după atâtea lucrări de vopsire repetată a bazinului, sudurile de proastă calitate, desincronizările majore dintre jocul de apă şi lumini, precum şi cinetica corpurilor din inox, arteziana mare de pe Esplanadă stă nefolosită de o bună bucată de vreme. S-ar răsuci în mormânt maestrul Constantin Lucaci dacă ar vedea ce s-a ales de una dintre cele mai faimoase arteziene din ţară şi din Europa...
Iar, din păcate, la arteziana cu pricina mai sunt şi alte probleme: banda de ghidaj pentru nevăzători este tot incompletă, de când a fost ruptă în timpul iernii, la deszăpezire; în bazin se aruncă gunoaie şi ambalaje; constructorul a dislocat plăcile unei rampe de acces pietonal.
A trecut mai bine de un an şi încă nu s-a repus pe poziţie balustrada nichelată a rampei de lângă arteziană, iar aftul (sudura) de la cea de-a doua balustradă este deja desprins în două locuri din patru. Între timp, băieţii cu role şi plăci au ciobit travertinul şi treptele dinspre Prefectură.
Pe laturi, câteva exemplare de tuia s-au uscat, de vină fiind, se pare, faptul că plantarea s-a făcut într-un sol de şantier, precum şi din cauza spălării pământului. Astfel, în lipsa unei rigole adecvate şi a irigatului necorespunzător, cu un furtun ca pe mână, s-a ajuns la mocirlă şi noroi, care au luat-o la vale, terenul în pantă nefiind bine înţelenit. Peste toate, mai e şi răscolit de maidanezi.
Recent, s-a trecut la executarea unor rigole, însă conform sintagmei "Noi muncim, nu gândim", pământul rezultat a rămas pe paviment sub formă de mâl. Evident că la prima ploaie sau când se va iriga cu tulumba, ca de obicei, solul se va transforma în noroi şi se va scurge, cel mai probabil, în zonele circulate de brăilenii ieşiţi la promenadă. Poate cei responsabili cu această lucrare ar trebui să vadă gazonul englezesc şi rigolele ca la carte de la staţia de benzină de pe Buzăului, lângă fostul liceu de chimie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro