La capătul primului sfert de oră, gazdele au deschis scorul prin Lupu, care a şutat la vinclu, de la 20 de metri, iar cu patru minute înainte de finalul primei reprize, fostul jucător al echipei CF Brăila, Boghiţoi a marcat pentru 2-0.
La rândul lor, oaspeţii au irosit o mare şansă de a egala în minutul 11, când Stoian a lobat mingea peste portarul Vlas, dar aceasta a trecut pe lângă poartă. Şi Dima şi-a încercat în două rânduri şansa, prin şuturi de la distanţă, însă de fiecare dată mingea a ocolit cadrul porţii.
Conform cu realitatea din teren, la pauză diferenţa putea fi chiar şi mai mare pentru gazde, dacă Boghiţoi şi Sandu nu ar fi tratat cu superficialitate situaţii bune de a înscrie.
La cinci minute de la reluare, formaţia din Cireşu a redus din diferenţă prin Percă, după o centrare a lui Marius Oprea şi chiar ar fi putut egala dacă portarul Vlas nu ar fi avut o intervenţie salvatoare la mingea trimisă cu capul, din marginea careului mic, de Cotigă.
Până la final s-a jucat pe contre şi ambele formaţii au beneficiat de câte un penalty. Gazdele s-au desprins la 3-1 după ce S. Oprea a înscris de la punctual cu var, Gigel Costache a ratat din aceeaşi poziţie şi partida s-a încheiat cu victoria formaţiei Eolica Baia.
"Din punctul meu de vedere, după modul în care am jucat, meritam cel puţin un egal, dar continuăm să ratăm nepermis de mult şi ceea ce este mai grav este faptul că nu marcăm nici din penalty. Jocul rezultatelor continuă însă să ne fie favorabil şi sperăm să ne menţinem în acest eşalon", a declarat Vasile Darie.
Conpet: Stoica - M. Oprea (min. 72: Popa), Ilie, Preda, Cotigă - Percă, Costache, Grozea (min. 46: Moldoveanu) - Stoian, Crăciun, Dima.