Emma Stone, care ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătite actriţe din 2017, realizat de revista Forbes, a dezvăluit că a început să facă terapie pentru anxietate de la vârsta de şase ani, informează bbc.com citat de News.ro.
Actriţa a făcut dezvăluirea recent, într-un interviu acordat în cadrul emisiunii The Late Show With Stephen Colbert, precizând că obişnuia să aibă atacuri de panică şi că era un copil anxios.
Emma Stone, în vârstă de 28 de ani, a adus la emisiune un desen pentru terapie, la vârsta de nouă ani, şi a vorbit despre faptul că actoria şi improvizaţia au ajutat-o în privinţa anxietăţii.
”Încă mai sufăr de anxietate, dar nu mai am atacuri de panică”, a spus actriţa.
În copilărie, Emma Stone credea că nu va reuşi niciodată să plece din Arizona. Însă, la vârsta de 15 ani, s-a mutat la Hollywood.
Actriţa a prezentat desenul pe care l-a făcut la vârsta de nouă ani, pentru terapie: ”Aceasta sunt eu cu anxietatea, care este un monstru mic şi verde”. Desenul este însoţit de mesajul: ”Sunt mai presus de anxietate”.
În luna mai, Emma Stone a vorbit despre anxietate într-o campanie desfăşurată de organizaţia caritabilă Child Mind Institute.
Actriţa apare în filmul ”Battle of the Sexes”, despre meciul de tenis din 1973 dintre campioanele Billie Jean King – pe care o interpretează, şi Bobby Riggs. Filmul are premiera vineri în Statele Unite ale Americii.
Emma Stone a câştigat în luna februarie premiul Oscar la categoria ”cea mai bună actriţă în rol principal” cu interpretarea sa din filmul ”La La Land”. Artista americană a fost nominalizată la Oscar şi în 2015, la categoria ”cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru interpretarea sa din filmul ”Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)”.