Eminescu sau Arghezi la Real, Barbu sau Blaga la Uman | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
BAC 2018! Emoţii mari la română

Eminescu sau Arghezi la Real, Barbu sau Blaga la Uman

• ieri, peste 1.600 de absolvenţi brăileni au susţinut prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat • la subiectul al treilea, elevii de la real au avut de ales între Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi, iar la uman între Ion Barbu şi Lucian Blaga • examenul maturităţii, bacalaureatul, continuă mâine cu proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie

 

Ieri, liceenii brăileni au trecut prin emoţiile primei probe scrise din cadrul examenului de bacalaureat, cea la limba şi literatura română. Un număr de 1.606 candidaţi au fost aşteptaţi să susţină testarea, atât din seria curentă cât şi din cele anterioare. La proba de ieri s-au prezentat 1.519 candidaţi, 87 fiind absenţi, aşa cum ne-au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila. La uman figurau înscrişi 1.114 absolvenţi, 73 fiind absenţi, iar la uman 492 de absolvenţi, numărul absenţilor fiind de 14.

“Examenul de bacalaureat s-a desfăşurat în condiţii normale. Comisiile şi-au desfăşurat activitatea conform metodologiei şi programului orar, toate subiectele s-au dat la timp la ora 9.00, nu am avut niciun incident, nici de fraudă sau de altă natură” ne-a declarat Viorel Botea, inspector şcolar general adjunct.

Proba la limba română a început la ora 9:00, atunci când s-a început distribuirea subiectelor în săli. Aşa cum se întâmplă la această testare, în momentul în care foile cu subiectele ajung pe masa lor, candidaţii caută imediat cel mai dificil subiect, adică partea a III-a - eseul, să vadă ce le-a “căzut”. Anul acesta, cei de la real la subiectul III au avut de prezentat paticularităţile unui text poetic studiat, la alegere, dintr-o operă aparţinând lui Mihai Eminescu (“Floare Albastră”) sau Tudor Arghezi (“Flori de mucigai/Testament”). subiecte ce au fost perfecte pentru unii absolvenţi.

Cristian Alexandru D.: “A fost uşor! Mi s-a părut uşor şi la subiectul I, foarte accesibil, puteai să scrii foarte mult. Cum spunem noi, a fost «pomană». La subiectul II trebuia să ştii didascaliile, ceva ce prinzi din clasă, nu ceva ce trebuia să toceşti acasă. Iar la subiectul III a dat de ales între Eminescu sau Arghezi. După părerea mea Eminescu e uşor de învăţat, până la urmă chiar dacă nu ai învăţat tot ştii câte ceva şi scrii jumătate de pagină. Poate nu îţi aduci aminte «Floare albastră», dar «Luceafărul» sigur ţi-l aminteşti. Am scris foarte mult şi foarte bine. Eu am crezut că o să ne dea un roman, dar am fost inspirat să pregătesc bine Eminescu şi sigur voi lua o notă mare. Peste 9”.

Alexandru N.: “Mi s-a părut un subiect uşor. Din păcate îmi pare rău că nu prea am învăţat eu Eminescu, mă aşteptam la Bacovia sincer. Cu toate acestea am scris, nu aşa mult cât ar fi trebuit, dar sunt convins că nu o să fie nicio problemă. Mă aştept totuşi la o notă bună, că m-am concentrat mai mult pe primele 2 subiecte. Mai am la mate şi biologie. Am emoţii la mate”.

Eduard L.: “N-am avut nicio treabă. Când am văzut subiectul mi-am făcut vreo 10 cruci şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a picat asta şi apoi m-am apucat de treabă. Deci subiectele au fost foarte uşoare şi nu am avut niciun stres”.

La profilul uman, autorii care au picat la subiectul al treilea la limba şi literatura română au fost Ion Barbu (“Riga Crypto şi lapona Enigel”) sau Lucian Blaga (“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”). Nici aceşti autori nu i-au pus în încurcătură pe candidaţi.

Raluca C.: “Au fost foarte uşoare şi nu m-a suprins deloc că a picat liricul. Nu s-a mai dat din 2013 şi bănuiam că se va da. Mi-ar fi plăcut poate să fie şi Bacovia, «Plumb» era preferata mea. Emoţii nu am la următoarele probe, cele mai multe au fost la română”.

Claudia C.: “Subiectele au fost acceptabile. Nu m-a surprins că s-a dat genul liric chiar mă aşteptam. Următoarele probe sunt la istorie şi sociologie. Acolo nu-mi fac probleme. La română au fost emoţiile.

Examenul de bacalaureat va continua mâine cu proba obligatorie a profilului, matematică (real) sau istorie (uman). Ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, este programată vineri, 29 iunie. La această testare, elevii au avut posibilitatea să aleagă între geografie, fizică, chimie, biologie, informatică, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie. Anul trecut, Brăila s-a situat pe locul 5 în ierarhia naţională.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro