Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a transmis joi membrilor CSM invitaţia premierului Emil Boc la un dialog între Guvern şi membrii CSM pe tema modernizării Justiţiei în perspectiva anilor 2010 şi 2011, discuţiile urmând să aibă loc probabil după Paşte. "Cu partea salarială cât de cât rezolvată, în opinia mea, cu un buget de funcţionare care acoperă în mare ceea ce s-a cerut de instanţe, şi cu o deblocare a posturilor în partea a doua a anului, cred că, având în vedere contextul, stăm bine pe funcţionare. Problema este de dezvoltare şi aici trebuie să discutăm împreună, şi Executiv, şi CSM, perspectiva anului 2011 deja. În acest sens aş vrea să vă transmit invitaţia primului-ministru de a începe un dialog la nivelul Guvernului. Vom stabili împreună calendarul săptămâna viitoare, sau după Paşti, ca să începem să prospectăm puţin 2010 şi 2011 şi să vă spunem şi din partea noastră cum se văd anumite probleme care ne afectează", a spus Predoiu.
La rândul său, preşedintele CSM, Florica Bejinaru, i-a transmis lui Predoiu că este de acord cu invitaţia lansată de primul-ministru asigurându-l că CSM este dispus să colaboreze atât cu Ministerul Justiţiei, cât şi cu Guvernul.
Pe de altă parte, referindu-se la protestul magistraţilor şi personalului auxiliar din 2009, Predoiu le-a spus membrilor CSM că este scris "negru pe alb" în raportul de monitorizare al Comisiei Europene că a afectat sistemul judiciar. "Nu contest că anumite motivaţii ale protestului erau întemeiate sau că fenomenele relatate erau corecte în parte, dar că forma şi modalitatea de exprimare nu a fost de natură să ajute sistemul, chiar dacă a tras un semnal de alarmă. Beneficiile nu au acoperit costurile de imagine şi de credibilitate şi în interior, şi în exterior", a subliniat Predoiu, care a adăugat că MJ nu a cerut niciodată sancţionarea protestatarilor şi nici altcineva din Executiv.