Elveția și-a retras cererea de aderare la Uniunea Europeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elveția și-a retras cererea de aderare la Uniunea Europeană

Camera superioară a parlamentului elvețian a votat în favoarea retragerii cererii Elveției de aderare la Uniunea Europeană. Decizia validează votul similar dat în luna martie de camera inferioară. Elveția urmează să comunice formal Uniunii Europene retragerea acestei candidaturi, care a fost înaintată Comunității Economice Europene (CEE) în anul 1992 și oricum nu mai era validă, a precizat ministrul elvețian de Externe, Didier Burkhalter. De altfel, tot în anul 1992, elvețienii respinseseră prin referendum aderarea la Spațiul Economic European, respectiv acordul încheiat între fosta CEE și statele membre ale AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb) pentru crearea unei piețe unice europene. În urma unui alt referendum, desfășurat în anul 2001, elvețienii au respins și începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Totuși, Elveția a aderat la spațiul de liberă circulație Schengen și a încheiat cu UE mai multe acorduri bilaterale pentru liberalizarea comerțului. Și Islanda și-a retras anul trecut cererea de aderare la Uniunea Europeană.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro