După Consiliul Naţional (Camera inferioară a Parlamentului - n.r.), Consiliul statelor, (Camera superioară) a acceptat această finanţare luni, cu 34 de voturi pentru şi numai două împotrivă. Banii nu vor fi însă viraţi la Bruxelles sau în conturile statelor menţionate, ci vor fi alocaţi pentru proiecte elveţiene realizate în colaborare cu partenerii locali, a menţionat senatorul Dick Marty, reprezentant al Partidului Radical-Democrat.
Pe fondul îngrijorărilor privind problemele de guvernare şi corupţie din cele două ţări, Dick Marty a subliniat că Elveţia a luat măsuri pentru a asigura buna funcţionare a sistemului de control. La rândul său, ministrul de externe Micheline Calmy-Rey a subliniat că Berna are "tot interesul pentru contribui la integrarea celor două ţări, deoarece acesta va consolida stabilitatea, securitatea şi prosperitatea continentului european, profitabilă în egală măsură şi pentru Elveţia".
Proiectele finanţate prin acest ajutor suplimentar se vor desfăşura prin intermediul Departamentului pentru dezvoltare şi cooperare (DDC) şi Secretariatul de stat pentru economie (SECO). Din cele 170 de milioane de euro, circa 50 de milioane sunt prevăzuţi pentru Bulgaria şi aproape 120 de milioane pentru România.