Cu acest prilej, preşedintele de onoare al FIDE, Elisabeta Polihroniade, a declarat: "Este singurul turneu de şah feminin din România, de ani de zile, şi noi, şahiştii, suntem recunoscători organizatorilor că se gândesc la şahul feminin. Performanţele le aşteptăm, sunt jucătoare cunoscute de peste hotare şi din ţara noastră şi mă bucură că se continuă această minunată tradiţie şi acest omagiu pe care îl aducem Mariei Albuleţ, pe care eu o consider cea mai mare şahistă a României".
La rândul său, preşedintele FR Şah, Constantin Dumitriu, a precizat: "Pentru mine este o încărcătură emoţională deosebită din mai multe motive, unul dintre ele ar fi că este singurul turneu de şah al României care se desfăşoară la Brăila. Maria Albuleţ a fost o mare jucătoare de şah şi mulţumesc Primăriei Brăila pentru eforturile făcute ca acest turneu să ajungă la a IV-a ediţie".
Vineri începe turneul copiilor
În perioada 2 - 4 septembrie, în aceeaşi locaţie se desfăşoară un turneu rezervat copiilor la trei categorii de vârstă, 8, 10 şi 12 ani, băieţi şi fete. Competiţia se defăşoară sub patronajul vicepreşedintelui Uniunii Europene de Şah, Ionuţ Dobronăuţeanu, iar organizatori sunt Primăria Brăila, clubul Fair Play şi DJST.
Cel mai valoros şahist prezent la acest concurs este Marius Iştvan de la Fair Play, şahist medaliat cu bronz la naţionalele de juniori din acest an, care va participa la Campionatul European.
Rezultatele înregistrate luni, în prima rundă:
Mihaela Sandu - Svetlana Petrenko 1-0
Ekaterini Fakhiridou - Irina Ionescu 1/2-1/2
Luminiţa Elena Cosma - Andreea Bollengier 1/2-1/2
Irina Bulmaga - Ramona Adeline Uţă 1-0
Maria Makropoulou - Maria Mădălina Anuşca 1-0