Elicoptere sustrase din baza militară Ianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elicoptere sustrase din baza militară Ianca

Totodată, sunt cercetate şi eventuale nereguli în ceea ce priveşte vinderea unui alt avion din bază, anul trecut, la fier vechi. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, transportul a fost interceptat la 2 kilometri de baza din Ianca, unde au fost oprite două tiruri în care erau cele două elicoptere.
Totul a început în ziua de 12 martie, când poliţiştii de la Poliţia oraşului Ianca s-au sesizat din oficiu cu privire la sustragerea şi transportul a două elicoptere tip IAR 316B, din incinta unităţii militare din localitate, aflate în stare de funcţionare, ce urma să fie vândute sub formă de deşeuri. "Poliţiştii deţineau date că, în urmă cu un an, folosindu-se acelaşi procedeu, a mai fost sustras un avion militar. Au fost întocmit actele premergătoare cercetării penale comandantului unităţii şi unui alt angajat militar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene. Sursa citată a mai precizat că existând indicii că s-au comis infracţiuni de corupţie, dosarul a fost înaintat spre soluţionare Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi.
Pe de altă parte, oficiali din Ministerul Apărării Naţionale au declarat, pentru NewsIn, că cele două elicoptere de la baza Ianca erau scoase din uz şi făceau obiectul unui contract Romtehnica, de vânzare pe piaţa externă. Reprezentanţi din minister au susţinut că elicopterele au fost scoase din unitate legal şi că nu au fost furate. Singura problemă ar fi că, în momentul scoaterii lor din unitate, adică în luna martie, elicopterele nu erau însoţite de avizul de la Romtehnica.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro