Elicopterul, model UH-60, s-a prăbuşit în momentul în care încerca să aterizeze pe o navă militară americană aflată în largul Japoniei, a informat Kyodo, citând autorităţile nipone. Aparatul de zbor s-a prăbuşit la circa 30 de kilometri est de baza aeriană Kadena de pe insulă, precizează sursa citată. Şeful de cabinet al premierului nipon Yoshihide Suga a declarat că guvernul va cere armatei SUA să investigheze cauza accidentului care s-a produs în contextul în care Suga discuta cu guvernatorul insulei Okinawa, Takeshi Onaga, în legătură cu construcţia controversată a unei noi baze militare americane în partea de nord a insulei.
Ocupat de americani după război şi retrocedat Japoniei în 1972, arhipelagul Okinawa, situat în sudul extrem al Japoniei, adăposteşte mai mult de jumătate dintre cei 47.000 de militari staţionaţi în ţară, o coabitare greu acceptată de localnici. Conduşi de guvernatorul Takeshi Onaga, localnicii se opun proiectului privind transferul bazei aeriene americane de la Futenma, instalată într-o zonă urbană, către zona de coastă mai puţin populată de la Henoko, ei susţinând în schimb transferul bazei în afara teritoriului lor.