Elevii pot participa la competiţii şcolare mondiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii pot participa la competiţii şcolare mondiale

Sportul şcolar românesc a fost reprimit în Federaţia Internaţională a Sportului Şcolar (IFS), ca urmare a cererii făcute de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar din Ministerul Educaţiei. Reprezentanţii Ministerului consideră că acest lucru va impulsiona activitatea sportivă şcolară de masă şi de performanţă, începând cu anul 2009 - 2010, având în vedere posibilitatea campionilor naţionali şcolari de a participa la Campionatele Mondiale şcolare organizate de IFS în cadrul Gymnaziadelor.

Această revenire, după o absenţă de peste şapte ani, face parte din strategia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării de relansare a sportului de masă şi de performanţă prin oferirea de noi motivaţii copiilor care dovedesc calităţi şi aptitudini pentru obţinerea de performanţe internaţionale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro