Profesorii vor ca directorul sa fie doar o papusa de paie
In privinta celor noua principii de evaluare propuse de minister, cadrele didactice au fost de acord ca sistemul de evaluare trebuie sa aiba in vedere, in primul rand, performanta realizata la clasa, dar au solicitat definirea prin descriptori precisi, masurabili, a notiunii de performanta la clasa. Ministerul Educatiei isi mai doreste ca directorul unitatii scolare sa nu aiba numai resposabilitati, ci si putere de decizie, pentru ca reformarea evaluarii presupune atribuirea deciziei celui care are si responsabilitatea. In schimb, cadrele didactice vor ca deciziile in evaluarea performantelor sa fie luate de Comisia de Evaluare si Asigurarea Calitatii, iar coordonarea si interpretarea rezultatelor sa fie atributul celor din Consiliul de Administratie si nu al directorului, cum vrea ministerul. "Aceasta perspectiva a "puterii de decizie" a directorului absolutizeaza ideea de scoala aproape particulara ori scoala romaneasca este scoala de stat", argumenteaza cadrele didactice. Cadrele didactice sustin ca realizarea progresului scolar depinde de trei factori: educatia, ereditatea si mediul, aflati in stransa interdependenta, astfel ca orice criteriu de evaluare a progresului scolar devine relativ. Pe profesori i-a mai deranjat faptul ca principiile enuntate de minister au caracter general si nu se face referire la nivelul studiilor, vechime, grade didactice, ca fiind criterii de departajare si stimulare. Profesorii mai doresc sa existe compatibilitate intre nivelul pregatirii profesionale si de specialitate a evaluatorului si a evaluatului, sa se tina cont ca evaluarile nationale la toate obiectele presupun o incarcatura emotionala exagerata pentru elevi si de aici o variabila in plus in relevanta rezultatelor. De asemenea, profesorii sunt de acord cu testarea initiala la inceput de an scolar pe baza unor subiecte formulate la nivel national, rezultatele urmand sa fie punct de plecare pentru evaluarea ulterioara interna si externa. Ei au mai solicitat si revenirea la notarea cifrica in invatamantul primar.