Sâmbătă, pe 21 mai, a avut loc prima ediţie a Concursului Judeţean de matematică "Mihai Musceleanu", adresat elevilor din clasele II - VI, din mediul rural. Gazdă a fost Şcoala Gimnazială Cireşu.
La concurs au participat 130 de elevi din 11 şcoli din judeţ: Şcoala Gimnazială Romanu, Şcoala Gimnazială "Alexandru Vechiu" Zăvoaia, Şcoala Gimnazială "Toma Tâmpeanu" Galbenu, Şcoala Gimnazială Dudeşti, Şcoala Gimnazială "Petre Carp" Tufeşti, Şcoala Gimnazială Cazasu, Şcoala Gimnazială Plopu, Şcoala Gimnazială Bordei Verde, Şcoala Gimnazială Salcia Tudor, Şcoala Gimnazială Surdila Găiseanca şi Şcoala Gimnazială Cireşu. Subiectele şi baremele au fost întocmite de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi SSMR - filiala Brăila. În organizarea şi desfăşurarea concursului s-au mai implicat şi inspectorul şcolar pentru învăţământ primar, prof. Ecaterina Bonciu, şi inspectorul şcolar de matematică, prof. Cătălin Stănică. Primăria a asigurat fondurile necesare pentru concurs.
La clasa a II-a, elevii care s-au remarcat la această competiţie şcolară sunt: Petru Alexandru Burlacu (Şcoala Gimnazială Zăvoaia) - premiul I; Delia Cristian, Andreea Moldoveanu (Şcoala Gimnazială Galbenu) şi Miruna Veronica Simota (Şcoala Gimnazială Cazasu) - premiul II; Sorina Ramona Vlad (Şcoala Gimnazială Dudeşti) - premiul III.
La clasa a III-a, elevii premianţi sunt: Mirela Anton (Şcoala Gimnazială Salcia Tudor) - premiul I; Claudiu Olteanu (Şcoala Gimnazială Tufeşti) - premiul II; Maria Stoian (Şcoala Romanu), Gabriela Moise (Şcoala Zăvoaia) şi Mădălina Georgiana Drenea (Şcoala Bordei Verde) - premiul III.
La clasa a IV-a, pe locul I s-au clasat trei elevi, fiind la egalitate de puncte. Aceştia sunt David Alexandru Dragu (Şcoala Romanu), Carmen Denisa Tansan (Şcoala Plopu) şi Andrei Toader (Şcoala Galbenu). Premiul II a fost obţinut de Alex-Gabriel Grozea de la Şcoala Romanu, iar premiul III a revenit elevilor Andreea Surdu (Şcoala Romanu) şi Sara Avramescu (Şcoala Salcia Tudor).
La clasa a V-a, cele mai bune rezultate au fost obţinute de elevii: Andreea Anghel (Şcoala Galbenu) - premiul I; Daniela Martin (Şcoala Plopu) - premiul II şi Mirela Mureşeanu (Şcoala Cireşu) - premiul III.
La clasa a VI-a, eleva Gabriela Mocanu de la Şcoala Gimnazială Surdila Găiseanca a câştigat premiul I. Conform punctajelor obţinute, premiile II şi III nu au putut fi acordate, ci doar menţiuni.