Elevii de la Liceul de Arte «Hariclea Darclee» vor putea repeta în clădirea «Lyra» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii de la Liceul de Arte «Hariclea Darclee» vor putea repeta în clădirea «Lyra»

• este vorba despre un parteneriat încheiat, recent, între Consiliul Județean Brăila, Filarmonica ”Lyra - George Cavadia” și Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” • proiectul a fost aprobat deja de consilierii județeni în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a instituției • demersul a pornit de la conducerea liceului și vizează desfășurarea orelor de corepetiție cu elevii de la clasele de instrumente muzicale în sala de recitaluri din clădirea de pe Ana Aslan nr. 29

 

Elevii care studiază instrumente muzicale în cadrul Liceului de Arte ”Hariclea Darclee” Brăila vor putea să repete în clădirea Filarmonicii ”Lyra – George Cavadia” din Strada Ana Aslan nr. 29. Acest lucru se datorează unui acord de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Brăila și cele două entități, pentru colaborarea în vederea realizării unor activități educaționale pentru anul școlar 2024-2025. Mai exact, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare, consilierii județeni au aprobat acest proiect introdus suplimentar pe ordinea de zi.

Potrivit referatului care a însoțit draft-ul hotărârii, conducerea Liceului de arte a solicitat desfășurarea orelor de corepetiție cu elevii de la clasele de chitară, saxofon și clarinet în sala de recitaluri din incinta sediului Filarmonicii ”Lyra – George Cavadia”, de peAna Aslan nr. 29.

”În vederea întăririi relațiilor culturale instituționale, dar și de dezvoltare a acestora, este necesară și oportună realizarea unui Acord de Parteneriat între UAT – Județul Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, Filarmonica «Lyra – George Cavadia» și Liceul de arte «Hariclea Darclee» Brăila. Obiectul acordului de parteneriat îl constituie colaborarea, în vederea realizării în anul școlar 2024-2025, a unor activități educaționale specifice profilului vocațional – muzică al Liceului de Arte «Hariclea Darclee», în sala de recitaluri a Filarmonicii «Lyra – George Cavadia» Brăila, situată în Municipiul Brăila, Str. Ana Aslan nr. 29, proprietatea publică a Județului Brăila”, se mai precizează în referatul proiectului.

Consilierii județeni au stabilit că acest acord va fi semnat de către reprezentanții fiecărei instituții implicate și că va fi valabil în anul școlar 2024-2025, mai precis, de președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac și directorul executiv al Direcției Administrare Patrimoniu și Evidență Bugetară a instituției, Drăguța Dan, de managerul filarmonicii ”Lyra”, Petrea Gogu și directorul Liceului de Arte, Gheorghe Antonescu.

În adresa transmisă către CJ Brăila de conducerea liceului, se arată că intervalul orar pentru desfășurarea activităților de corepetiție cu elevii de la clasele de muzică va fi de luni până vineri, între 9:00-15:00, fără a afecta programul instituției ”Lyra”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro