Elevii de la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" au avut parte ieri de întâlniri "fierbinţi" cu mascaţi şi câini poliţişti. Peste 30 de liceeni au avut ocazia să viziteze Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, cu ocazia "Zilei Porţilor Deschise". Activitatea a fost organizată pentru marcarea Zilei Poliţiei Române şi a avut drept scop promovarea profesiei de poliţist şi informarea antivictimală a minorilor. Tinerii au aflat ce înseamnă munca de poliţist, având posibilitatea de a vedea trusele de criminalistică folosite în prelevarea probelor necesare în cercetări şi armamentul folosit de mascaţi în timpul intervenţiilor pentru prinderea infractorilor. Şi exerciţiile puse în scenă de câinii poliţişti au reprezentat o atracţie.
Liceenii vizitatori au fost întâmpinaţi de şeful IPJ Brăila, cms. şef Mircea Vizitiu, care le-a făcut o prezentare a instituţiei. Elevii au mers apoi în sala de şedinţe, unde au vizionat filmul educativ "Cheia e la tine", un documentar despre deţinuţi minori şi femei încarcerate la Penitenciarul de la Târgşor. Tinerii au fost puternic impresionaţi de viaţa din penitenciar şi de povestea fiecăruia dintre deţinuţi. În contrapartidă, în film au fost prezentate şi poveştile de succes ale unor campioni precum Andreea Răducan şi Lucian Bute, dar şi cea a unei proaspete absolvente a Academiei de Poliţie. Liceenii veniţi în vizită la IPJ au înţeles repede mesajul transmis de film, conştientizând faptul că ei sunt cei care aleg calea în viaţă şi că o simplă greşeală îi poate costa scump. Lucrătorii Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii le-au vorbit tinerilor despre delincvenţa juvenilă şi le-au oferit pliante cu sfaturi utile. Poliţiştii au prezentat şi oferta educaţională pentru adolescenţii care doresc să aleagă meseria de poliţist, urmând cursurile Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» Bucureşti sau ale şcolilor de agenţi de poliţie de la Câmpina şi Cluj Napoca.
Mascaţii au prezentat armele din dotare
Atelierele de lucru, unde a fost prezentată aparatura din dotarea Serviciilor Acţiuni Speciale (SAS), Criminalistic şi Rutier, a reprezentat cea mai mare atracţie pentru vizitatori. Tinerii au dat năvală la laboratorul criminalistic, unde au acceptat să le fie luate amprente, expertul criminalist prezentându-le trusa universală, cea pentru prelevarea probelor ADN şi trusa de marcare a câmpului infracţional. Lucrătorii de la SAS au făcut o prezentare a aparaturii din dotare, respectiv a armamentului folosit pentru prinderea celor specializaţi în comiterea de infracţiuni. Tinerii au putut vedea pistoalele folosite de mascaţi, pistoalele de semnalizare folosite în câmp deschis, lansatorul cu proiectile cu gaze lacrimogene şi fumigene, pistolul mitralieră, arma de vânătoare şi puşca semiautomată cu lunetă. Mascaţii au prezentat şi vesta de protecţie care rezistă la toate felurile de armament şi scutul de protecţie balistic, rezistent la proiectile de diferite calibre.
Elevilor le-a fost prezentată o autospecială a Serviciului Rutier şi le-a fost explicat modul în care aparatura din dotarea acesteia îi ajută pe poliţişti să surprindă încălcările legii săvârşite de participanţii la trafic. Rutieriştii le-au arătat elevilor aparatul alcooltest, cel care îi identifică pe şoferii care se urcă băuţi la volan, iar unii dintre ei au acceptat să sufle în alcooltest. Doi câini poliţişti au prezentat un exerciţiu impresionant, de prindere a unor infractori, totul sub îndrumarea poliţiştilor antrenori.