• vineri şi sâmbătă, poliţiştii şi jandarmii brăileni au legitimat aproape 100 de persoane şi au controlat zeci de societăţi comerciale
Două zile de razii în municipiu şi judeţ, pentru verificarea discotecilor şi unităţilor de învăţământ, a firmelor şi autovehiculelor suspecte.
“Vineri şi sâmbătă, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, de la poliţiile orăşeneşti şi secţiile de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au desfăşurat acţiuni atât în municipiu, cât şi în judeţ, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar, pentru verificarea activităţilor comerciale efectuate şi pentru combaterea infracţiunilor comise cu violenţă”, informează Biroul de Presă al IPJ Brăila.
Poliţiştii şi jandarmii brăileni au acţionat, totodată, pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, verificând “la sânge” firmele asigurate cu pază proprie sau cu agenţi de pază aparţinând societăţilor specializate de pază. Nu în ultimul rând, au fost desfăşurate acţiuni pentru combarea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării normelor legale.
În cele două zile de razii, echipele de poliţişti şi jandarmi au controlat 18 societăţi comerciale cu profil discotecă/cafe-bar, au legitimat 97 de persoane, dintre care 40 au fost controlate corporal sumar şi au verificat 44 de autovehicule. De asemenea, oamenii legii au verificat cinci agenţi de pază şi au destrămat un grup de tineri predispuşi la comiterea de fapte antisociale.
Vineri, 4 noiembrie 2016, poliţiştii au efectuat controale şi la şapte unităţi de învăţământ brăilene, purtându-se, cu acest prilej, discuţii cu conducerea, “în scopul identificării elevilor problemă”. În aceeaşi zi, poliţiştii au depistat 11 elevi care absentau nejustificat de la cursurile şcolare. Chiulangiii au fost consiliaţi şi atenţionaţi “cu privire la modul de comportare”.
În timpul acţiunilor poliţieneşti, au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.300 lei, dintre care 15 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, la unităţile asigurate cu pază proprie sau cu agenţi din cadrul societăţilor specializate de pază. De asemenea, au fost controlate 32 de societăţi comerciale. Alte amenzi (10) au fost date în baza Legii 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi în baza OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.