"Descinderi" ale poliţiştilor printre elevi, în săptămâna "Şcoala Altfel". Rutieriştii au prezentat elevilor de la mai multe unităţi şcolare o autospecială şi au discutat pe teme de circulaţie rutieră. Liceenii vor afla ce înseamnă cariera de poliţist şi ce trebuie să facă pentru a lucra în acest domeniu.
Sub egida campaniei "Şcoala Altfel", în perioada 7-11 aprilie, poliţişti din toată ţara se vor întâlni cu mii de tineri din grădiniţe, şcoli şi licee. Pe parcursul celor 5 zile, poliţiştii brăileni de la structurile prevenire, rutieră, criminalistică şi luptătorii de intervenţie şi acţiuni speciale desfăşoară în unităţile de învăţământ acţiuni pe diverse domenii de prevenire, precum educaţia şi siguranţa rutieră, violenţa şcolară, absenteism, abandon şcolar, victimizarea sexuală şi violenţa domestică, siguranţa pe internet.
În ziua de 7 aprilie, elevii au putut testa autospeciala Poliţiei Rutiere care a trecut pe la Şcoala Primară "Sfânta Maria", Şcoala Gimnazială "Ion Creangă", Grădiniţa nr. 48 Brăila şi în Promenada Mall. Marţi, autospeciala s-a aflat în curtea Şcolii Gimnaziale "Fănuş Neagu", Liceului Teoretic "Panait Cerna", Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu", Colegiului Naţional "Ana Aslan" şi Şcolii Gimnaziale "Mihail Sadoveanu". Luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale au organizat ateliere de lucru şi le-au prezentat elevilor dotările şi echipamentele de lucru.
Astăzi, elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la Liceul de Artă "Hariclea Darclee", Liceul Pedagogic "D.P.Perpessicius" şi Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" vor afla cum pot deveni poliţişti. "Lucrătorii de la Serviciul Criminalistic le vor destăinui adolescenţilor o parte din activităţile lor specifice, organizând şi ateliere de prezentare a dotărilor lor şi le vor realiza un portret criminalistic", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Joi şi vineri, poliţiştii îi vor vizita pe elevii claselor a IX-a şi a XI-a de la Liceul Pedagogic "D.P.Perpessicius" şi Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" şi le vor prezenta acestora informaţii pentru prevenirea traficului de persoane.