Elevii brăileni au dirijat circulaţia alături de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii brăileni au dirijat circulaţia alături de poliţişti

Un grup de elevi de la Colegiul "Gh. M. Murgoci" a participat ieri la o acţiune alături de poliţiştii rutieri, de dirjare a circulaţiei la trecerea de pietoni din zona unităţii de învăţământ. Acţiunea preventivă s-a desfăşurat în cadrul campaniei naţionale "Şcoala în siguranţă", ce se derulează în perioada 11-15 octombrie. Elevii brăileni au învăţat cum să traverseze corect, astfel încât să nu cadă victime ale accidentelor rutiere, fiind îndrumaţi de lucrători din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila. Poliţiştii, ajutaţi de 6 elevi de clasa a VII-a din cadrul Colegiului "Murgoci", "înarmaţi" cu veste reflectorizante şi indicatoare rutiere cu semnul "Stop", au dirijat circulaţia chiar la trecerea de pietoni din apropierea şcolii. Poliţiştii au acţionat în zona respectivă întrucât este intens circulată, mai ales la ora 14.00, când elevii termină cursurile şi pornesc spre casă. Încântaţi de iniţiativa poliţiei, elevii participanţi, respectiv Sabin Mărgărit, Maria Goanţă, Mihnea Ion, Alexandra Necula, Adelina Dobrilă şi Mihai Dudulea, au ajuns la concluzia că meseria de poliţist nu este atât de uşoară. Ei au spus că vor să mai participe la astfel de activităţi, întrucât este important să cunoască regulile de circulaţie şi să ştie să traverseze corect. Prezent alături de copii la acţiunea de dirijare a circulaţie, profesorul de religie din cadrul instituţiei de învăţământ, Alexandru Chioreanu, a vorbit despre importanţa evenimentului de ieri. "Elevii au mai participat la astfel de acţiuni, ceilalţi colegi le cer detalii, sunt interesaţi de asemenea activităţi. Este important pentru ei să cunoască regulile de circulaţie, pentru a nu-şi pune în pericol viaţa atunci când traversează", a declarat profesorul de religie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro