Elevii brăileni îşi pot alege o carieră în sistemul penitenciar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii brăileni îşi pot alege o carieră în sistemul penitenciar

Elevii brăileni din ultimul an de liceu au fost vizitaţi de cadre ale Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, care au avut misiunea de a-i atrage către o carieră în sistemul penitenciar. În perioada 1-7 martie, instituţia a derulat o campanie de prezentare a ofertei de şcolarizare din unităţile de învăţământ aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) precum şi a celorlalte instituţii de învăţământ partenere. Cadrele unităţii s-au întâlnit cu elevii claselor XI - XII din liceele brăilene, în vederea prezentării ofertei. Instituţiile de învăţământ care formează funcţionari publici cu statut special specializaţi pentru munca de penitenciare sunt Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti (pentru ofiţerii de penitenciare, durata studiilor 3 ani), Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna, judeţul Bacău (agenţi de penitenciare, durată de studii 1 an).
Elevii pot alege şi una dintre instituţiile de învăţământ care formează funcţionari publici cu statut special şi cadre militare. Este vorba despre Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti (pentru ofiţerii specialişti din domeniul securităţii şi informaţiilor şi din domeniul psihologie- informaţii), Institutul Medico - Militar din Bucureşti (pentru ofiţerii medici de penitenciare), Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu (ofiţeri cu specializările management economico-financiar şi finanţe contabilitate), Academia Tehnică Militară (ofiţeri cu specializările construcţii şi fortificaţii, transmisiuni, calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională), Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre (agenţi cu specializările auto, tehnică de comunicaţii, operare şi mentenanţă echipamente informatice, construcţii şi bucătari). Informaţii privind concursurile de admitere se pot obţine la sediul Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti sau consultând paginile web ale unităţii sau ale ANP.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro