Lui George subiectele i s-au părut dificile, dar spune că nici nu se putea altfel pentru că, dacă ar fi fost uşoare, ar fi rezolvat toţi elevii subiectele propuse. "La anul vreau să particip din nou şi să obţin un punctaj mai mare, dar nu stau acum să mă gândesc la ce voi face. Sunt bucuros de rezultatul obţinut. Lucrez la matematică din orgoliu, vreau să demonstrez ce pot. Nu mă pasionează niciun obiect de la şcoală, dar cui îi place? La început, în clasa a V-a, m-a îndemnat profesorul să merg la olimpiade şi concursuri şi apoi am continuat. Îmi place foarte mult sentimentul acela, de reuşită", a spus George. În clasa a V-a a participat la olimpiada de matematică, în clasa a VI-a la fizică, iar în clasa a VIII-a la informatică şi la chimie, unde a ajuns la faza naţională. În clasa a IX-a a mers şi la olimpiada de chimie, unde a realizat un rezultat bun, dar chimia din clasa a X-a nu i-a mai plăcut şi a renunţat, a mers doar la olimpiada de matematică. El spune că lucrează cam trei ore pe săptămână la matematică, de obicei, şi ceva mai mult înainte de concursuri. La celelalte discipline reuşeşte să se descurce cu ce prinde în clasă, pentru că sunt lucruri logice şi i se pare firesc să le reţină dacă este atent. Singura disciplină la care învaţă sistematic şi acasă, alături de celelalte pentru concursuri, este limba română, despre care ştie că-i va trebui la bacalaureat. George Cioroiu a ajuns la faza naţională şi la concursul "Cangurul matematician". Acum urmează barajul, ca să ştie exact ce premiu va lua.
"Totul se face cu disciplină şi frică, impuse prin atitudine"
Un alt elev care a obţinut rezultate foarte bune la olimpiada de matematică, faza naţională, este Cristian Ţăranu, din clasa a XI-a, specializarea matematică-informatică. A fost recompensat şi el cu Menţiune din partea Ministerului Educaţiei şi Medalie de argint din partea SSM. Pentru el este a treia oară când participă la o fază naţională a olimpiadei. În 2008 a obţinut Medalie de bronz, în 2009 nu a reuşit să ia niciun premiu, iar anul acesta a recuperat şi a obţinut Medalie de argint. "Matematica de a IX-a şi a X-a nu prea mi-a plăcut. Acum cred că am reuşit, din ambiţie, să scot tot ce puteam eu de la matematică. Îmi plac foarte mult gândirea, raţionamentul şi încerc să le aplic. Pentru mine, participarea la olimpiadă este un fel de aventură", spune Cristian. El este conştient că un rol important în rezultatele pe care le are l-a avut profesorul său de acum, Gabriel Danielescu, dar şi cel din gimnaziu, de la Şcoala "Mihu Dragomir", Marius Damian. "În general, elevul nu ştie să-şi impună o disciplină, dar de frica profesorului face asta, dacă profesorul ştie să-i arate cum anume poate să devină disciplinat. Nu aş fi reuşit să obţin niciodată rezultatele astea dacă nu aş fi fost scos din... rahat de către profesor", spune, foarte degajat, Cristian. "Eu am ajuns la concluzia că totul se face cu disciplină şi frică, impuse prin atitudine. Iar pentru asta se plăteşte un preţ prea mare, cred eu. Nu ştiu dacă profesorii îşi dau seama, uneori cred că nici elevii nu realizează preţul pe care-l plătesc. Dar fără ordine nu se ajunge la rezultate, iar profesorul asta face: ordine", mai completează Cristian Ţăranu.
După aventura cu matematica, la anul vrea să se concentreze asupra filosofiei, pe care vrea să o aplice în realitate, vrea să cerceteze realitatea prin filosofie. "Mă interesează să văd lumea din jur aşa cum e. Vreau să descopăr ce e în «scufie» şi cum poate fi folosit ce e în «scufie». Vreau să cunosc omul, să îi găsesc calităţile, caut şi contrariul apoi, ca să-l cunosc. Apoi urmăresc să văd dacă ceea ce am gândit se verifică", a mai spus Cristian Ţăranu.
Este conştient că aceste diplome şi medalii nu vor conta la bacalaureat, dar i se pare foarte distractiv să meargă la olimpiade pentru că se plimbă şi e mult mai bine, din punctul său de vedere, decât să plece cu o gaşcă la mare.