Doi elevi brăileni au primit premiul "Cel mai tânăr inventator" la Salonul de Inventică "Ugal Invent" din Galaţi, desfăşurat în perioada 7 - 9 octombrie 2015.
Elevii Răzvan Neacşu şi Adrian Dinu, coordonaţi de conf. dr. ing. Petru Dumitrache, au reprezentat Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila la Salonul de Inventică "Ugal - Invent" din Galaţi. Tinerii au realizat un mini-rover autonom de explorare şi transmitere informaţii de mediu controlat wireless, iar pentru invenţia lor au primit premiul pentru "Cel mai tânăr inventator".
Deşi mini-roverul cu care adolescenţii au reuşit să impresioneze la eveniment a fost conceput de cei doi băieţi plus o fată, toţi trei elevi ai Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu", fata, Irina Terente, nu a putut fi prezentă la eveniment. Contactată telefonic de reporterii "Obiectiv - Vocea Brăilei", ea a spus că nu i s-a explicat exact despre ce eveniment este vorba, aşa că a considerat că nu e tocmai în regulă să absenteze doar pentru o "prezentare". "Nu am fost anunţată. Mi s-a spus doar că ar fi vorba de o prezentare, nu mi-a zis nimeni că e vorba de Salonul de Inventică", ne-a declarat Irina.
Revenind la "Ugal - Invent", trebuie precizat că activitatea de coordonare tehnică a conf. dr. ing. Petru Dumitrache a fost recunoscută printr-o diplomă de excelenţă. În urma impresiei deosebite făcută de mini-roverul realizat, cei trei au fost invitaţi la un salon de inventică internaţional, care va avea loc în luna noiembrie, la Bucureşti.
Iniţial, Adrian Dinu, Răzvan Neacşu şi Irina Terente - elevi ai Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu" Brăila, sub coordonarea tehnică a conf. dr. ing. Petru Dumitrache, au inventat acest mini-rover cu care au participat la un concurs naţional de robotică în judeţul Buzău. Echipa a purtat numele de Astrolab Team Brăila. Mini-roboţelul e echipat cu 8 senzori (CO, H2, forţă, presiune atmosferică, umiditate, temperatură, lumină) şi cu o microcameră de 5 MP cu transmisie de imagine în timp real. Brăilenii au obţinut atunci locul 5 din 10, clasându-se înaintea altor echipe care s-au pregătit pentru acel concurs cu cel puţin jumătate de an înainte.
"Naşterea" mini-roverului "Atlantis", realizat de echipa Astrolab, a fost consemnată în paginile cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", în luna septembrie 2015.
CITESTE SI: VIDEO: Trei elevi din Bălcescu, în finala Rovere EXO-RO, organizată de Agenţia Spatială Română