Elevă din Şuţeşti calificată la olimpiada naţională de rromani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevă din Şuţeşti calificată la olimpiada naţională de rromani

O elevă din Şuţeşti a reuşit să se califice la olimpiada naţională de rromani, după ce a obţinut nota 9.80 la faza judeţeană. La competiţie, din Brăila, au mai participat patru copii, toţi fiind distinşi cu premii şi menţiuni: Adelina Postolea, în clasa a şaptea, la Şcoala Gimnazială Şuţeşti - Premiul I, calificată la naţională cu 9.80 (prof. Corin Ceamă), Mădălin Dreptu, Şcoala Gimnazială Unirea, structura Valea Cânepii - Premiul al II-lea (prof. Isabela Cîrstea), Andreea Lăcătuş, Şcoala din Unirea (prof. Isabela Cîrstea) - Premiul al III-lea, Elena Şerban, Şcoala Gimnazială Viziru - menţiune, şi Irina Baicu, tot menţiune, de la aceeaşi şcoală, având-o profesoară pe Lăcrămioara Dumitru.

Adelina Postolea, eleva de la Şuţeşti, a declarat pentru Obiectiv - Vocea Brăilei: "Este prima dată când particip la olimpiada de limba rromani. Din clasa a II-a am început să studiez această limbă, însă abia în clasa a V-a, când am descoperit-o pe minunata profesoară de limba şi literatura rromani Corina Ceama, am început să aprofundez şi să valorific acest tezaur. La început, eu credeam că această disciplină este încă o materie adăugată în orarul meu şcolar, dar n-a fost aşa. A devenit curând o pasiune".

Câştigătoare şi la olimpiada satelor

Fata ne-a mărturisit că scopul ei în viaţă este acela de a-şi crea un viitor mai bun atât pentru ea, cât şi pentru familie. "Cu ajutorul limbii rromani am prilejul de a ajunge acolo unde îmi doresc. Cel mai mare sprijin l-am avut din partea părinţilor şi a doamnei profesoare. Neprovenind dintr-o familie tradiţională, pentru mine nu a fost deloc uşor şi nu aş fi reuşit să ajung până aici fără sprijinul acordat de doamna profesoară Corina Ceama şi pe această cale îi mulţumesc!", ne-a declarat Adelina.
Secretul este că nici profesoara Corina Ceamă nu provine dintr-o familie tradiţională de rromi, dar a ajuns să studieze această limbă după ce a pus mâna pe nişte cărţi ale surorii mai mici, în timp ce se pregătea să dea la Litere.
"Adelina Postolea, <Adiţu>, cum îi spun eu, este pentru mine, ca profesor, o nouă "piatră scumpă şlefuită" dintre cele existente în Şcoala Gimnazială Şuţeşti, şcoală care, din nou, va reprezenta judeţul la olimpiada naţională de limba şi literatura rromani. Este foarte inteligentă, muncitoare, foarte curioasă să descopere lucruri noi în toate domeniile, dovadă stau rezultatele ei excepţionale la toate disciplinele. Pasiunea pentru limba rromani nu a îndepărtat-o pe Adelina de celelalte materii, fiind o elevă bine educată, cu o vastă dorinţă de cunoaştere, urmând a participa şi la olimpiada satelor - faza judeţeană, anul trecut, obţinând premiul al III-lea la concursul «Universul cunoaşterii prin lectură»", ne-a declarat prof. Corina Ceamă.
Din aceeaşi sursă am mai aflat că Adelina a dovedit, încă de mică, o bună cunoaştere de sine, apreciind că principala sa calitate este faptul că nu s-a mulţumit niciodată cu puţin, cerându-i dascălului să lucreze în plus.

Elevii calificaţi la «Istoria şi tradiţiile romilor»

O altă olimpiadă la care elevii de etnie romă s-au afirmat prin rezultate deosebite este cea a Istoriei şi Tradiţiilor Romilor. Subiectele de la faza judeţeană au constat în întrebări şi eseuri pe teme istorice şi tradiţii care s-au păstrat cu sfinţenie în rândul etniei. Primul subiect a fost despre aşezarea romilor în spaţiul românesc, iar al doilea despre obiceiurile de familie - căsătoriile la romi.

Lotul olimpic este format din doi elevi. Lidia Estera Stoican provine de la Şcoala Gimnazială Unirea - structura Valea Cânepii, iar la clasă a fost pregătită de prof. Isabela Cîrstea. Daniel Pană este elev la Şcoala Gimnazială "Anton Pann" din municipiu, iar la clasă s-a pregătit cu prof. Alexandru Anton. Ambii sunt în clasa a VII-a şi au obţinut cel mai mare punctaj la faza judeţeană - 92,5 puncte.
Faza naţională a concursului şcolar se va desfăşura la Brăila, în perioada 25 - 28 aprilie 2016. Istoria şi tradiţiile romilor se studiază la clasele a VI-a şi a VII-a. (Andreea ICONARU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro