• cea mai veche jucătoare din lotul echipei brăilene spune că HC Dunărea rămâne prima opţiune şi din vara lui 2017 • motivul: atmosfera incendiară creată de publicul spectator, unic în România
Echipa de handbal HC Dunărea traversează cel mai bun sezon al său de la promovarea în Liga Naţională, iar Elena Voicu poate fi considerată jucătoarea primei părţi a acestui campionat. Portarul echipei brăilene a avut evoluţii foarte bune şi s-a regăsit întotdeauna printre artizanele celor opt victorii ale grupării de la Dunăre. Mai mult “Leni”, aşa cum o alintă colegele, a ieşit clar în evidenţă prin cele 12 parade extraordinare, în succesul obţinut de HC Dunărea în faţa campioanei Europei, CSM Bucureşti. Aflată la cel mai bun sezon al său la HC Dunărea, Elena Voicu spune într-un interviu acordat cotidianului “Obiectiv Vocea Brăilei” că-şi doreşte încă o medalie cu formaţia brăileană şi că actuala echipă rămâne prima opţiune şi din vara lui 2017.
- Cum a fost anul 2016 pentru pentru portarul echipei HC Dunărea?
- Din punct de vedere profesional cred că a fost unul dintre cei mai buni ani. Începutul a fost unul dificil, veneam după a doua operaţie la genunchi, ştiam ce repercusiuni există şi îmi era oarecum teamă de ce va urma. Însă am avut alături un antrenor care a avut răbdare cu mine şi mi-a oferit încredere. Cred că lucrul acesta a fost cel mai important. Acesta consider că a fost un factor decisiv în evoluţia mea. Cu fiecare meci care trecea mă simţeam mai bine în teren şi lucrul acesta s-a concretizat cu prima mea convocare la lotul naţional de senioare. Aşa că acum, privind în urmă, sunt mulţumită de ceea ce am realizat în 2016.
- Eşti cea mai veche jucătoare care a rămas în vară la Brăila. Rămâne HC Dunărea prima opţiune la finalul campionatului?
- Există un cumul de factori pentru care am decis să continui la această echipă. În primul rând pentru că sunt aproape de casă. Deşi am un program foarte încărcat şi nu reuşesc să îmi vizitez parinţii atât de des pe cât îmi doresc, faptul că ne despart doar 100 de km îmi oferă un confort psihic. Un alt motiv este acela că în fiecare an HC Dunărea a fost întotdeauna în prima jumatate a clasamentului. Îmi doresc să fac parte dintr-un colectiv ce are ca obiectiv înalta performanţă. Iar proiectul pe care mi l-au prezentat în vară cei din conducerea clubului s-a pliat exact pe ceea ce îmi doream eu pentru viitor şi, nu în ultimul rand, am rămas pentru aceşti oameni minunaţi care reuşesc să facă Sala Polivalentă neîncăpătoare meci de meci şi care îmi transmit o energie fantastică. Ştiu că nu aş mai găsi un asemenea public în multe oraşe din ţară şi, bineînţeles, că Braila va rămâne prima opţiune şi la finalul acestui campionat, deşi o schimbare poate fi binevenită la momentul potrivit.
- Ce reprezintă pentru tine statutul de căpitan de echipă?
- Nu ştiu dacă termenul de căpitan mă defineşte cel mai bine. Mă simt mai mult un reprezentant al echipei. Nu îmi doresc să am vreun statut special pentru că acest lucru vine în contradicţie cu definiţia conceptului meu pentru termenul de echipă.
- Esti iubită de către suporteri. Care sunt atuurile tale?
- Nu ştiu exact motivul pentru care brăilenii mă iubesc. Cred că aici ei ar putea să răspundă. Presupun că prestaţiile mele din 2016 ar putea fi unul dintre factori, dar cred că ar mai putea fi devotamentul faţă de acest club şi ambiţia care mă defineşte nu doar ca sportiv ci şi ca om.
- Care a fost factorul decisiv care a dus la victoria în faţa campioanei Europei?
- Parcursul acesta bun al echipei în prima parte a campionatului ascunde multe lucruri. O paralelă bună ar fi mecanismul unui ceas. Fiecare dintre noi reprezentăm o rotiţă. Indiferent că este vorba despre antrenor, maseor, preparator fizic, jucător, preşedinte sau director. Şi dacă fiecare se învârte în sensul corect întreg mecanismul se pune în mişcare. Atunci când unul se opreşte apar problemele. Şi mie îmi place să cred că acest ceas în 2016 a funcţionat foarte bine, chiar dacă nu a funcţionat cu precizie elveţiană. Meciul cu Bucureşti este deja istorie, a fost o pagină frumoasă, dar nu putem să ne hrănim doar cu amintiri. Avem multe lucruri de pus la punct astfel încât mintea noastră trebuie să fie focusată la prezent şi viitor.
- Toată lumea îţi spune Leni, care e istoria acestui apelativ?
- Suprinzător nici nu mai ştiu de unde vine Leni. Ştiu doar că eram la lotul naţional de junioare şi o colegă mă tot striga aşa. La momentul respectiv am primit şi o explicaţie dar nu mi-o mai amintesc şi, treptat, toate colegele de la handbal au ajuns să mă strige aşa. Ele consideră, probabil, că este un diminutiv de la Elena.
- Ce îţi doreşti de la noul an?
- Sănătate în primul rând, pentru că noi sportivii cred că o apreciem un pic mai mult. Şi mi-ar plăcea ca la sfârşitul acestui campionat să mai adaug o medalie în palmares. Deşi mai este multă muncă până acolo, aceasta este una dintre marile mele dorinţe.
- Ai un mesaj pentru suporterii brăileni la început de an?
- Suporterilor brăileni aş vrea în primul rând să le mulţumesc pentru devotamentul de care dau dovada, pentru sprijinul pe care ni-l oferă şi pentru energia pe care ne-o transmit meci de meci. Sunt minunaţi. Pe această cale aş vrea sa le urez un an 2017 plin de realizări şi împliniri pe toate planurile pentru fiecare dintre ei! Şi să rămână în continuare alături de HC Dunărea!
