O altă idee se referă la privatizarea tuturor hotelurilor şi vilelor turistice deţinute de stat. Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat ieri că statul ar trebui să vândă toate hotelurile şi vilele turistice pe care le are în proprietate, deoarece operatorii turistici care ar prelua respectivele obiective s-ar ocupa mult mai bine de ele. "Părerea mea este că statul pierde întotdeauna din administrarea acestor obiective de turism şi nu numai, care se face prin persoane numite. Aşa că propunerea pe care eu am avut-o şi pe care o susţin este aceea de a vinde toată infrastructura de turism aflată în proprietatea şi în administrarea statului către operatori de turism. Nu către afacerişti imobiliari, nu către nimeni altcineva, ci către operatori de turism. Statul încasează bani şi poate cu banii aceştia să investească în drumuri, în agrement, în altceva, iar cei care devin proprietari poate se comportă altfel cu hotelul respectiv", a declarat Elena Udrea, într-o discuţie cu cititorii ziarului "Gândul".
Anterior, Elena Udrea a mărturisit că ea însăşi ar fi tentată să investească în domeniul turismului, dar când nu va mai fi ministru. "Din păcate, acum nu investesc în obiective turistice, deşi aş vrea să o fac. Probabil că atunci când nu voi mai avea atâta treabă, voi avea activitate în turism, pentru că turismul, într-adevăr, te captivează. Şi ar fi bine ca toţi cei care au posibilitatea să aibă activitate în turism, să o facă", a afirmat ea.