* absolventă a Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”, Elena este singura din cei aproape 1.700 de candidați brăileni care au obținut media 10 la examen * adolescenta se pregătește de noi performanțe, fiind calificată la olimpiada națională de astronomie și astrofizică, dar și la un concurs internațional * în cadrul unui interviu acordat redactorilor “Obiectiv”, eleva de elită a Brăilei ne-a povestit cum a trăit emoțiile examenului de Evaluare Națională, dar și la ce liceu va învăța din toamnă
Aproape 1.700 de absolvenți brăileni care au susținut examenul de Evaluare Națională și o singură medie de 10. Cea care a reușit să obțină media perfectă la cel mai important examen din viața ei se numește Elena Gabriela Dragomir, absolventă a Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”. Numele ei este sinonim cu ambiția și perseverența. În ciudat unui an și jumătate de pandemie în care cursurile s-au desfășurat când fizic, când online, dar și a schimbării structurii subiectelor de examen, Elena demonstrează că atunci când îți dorești ceva și muncești pentru asta, rezultatele vor fi pe măsură.
Redactorii “Obiectiv” au stat de vorbă cu eleva de elită a Brăilei iar aceasta ne-a povestit cum a trăit emoțiile examenului de Evaluare Națională, la ce liceu va învăța din toamnă, dar și ce planuri are pentru vara aceasta.
“Am țintit către nota 10!”
Asta ne-a răspuns adolescenta când a fost întrebată dacă se aștepta să obțină media 10 la examen. “Am țintit către nota 10! Nu sunt genul care se mulțumește cu «iau cât o fi și aia este». Dar, deși speram și ținteam către 10, recunosc că nu mă așteptam să fie chiar 10, mai ales la proba de limba română. Însă când am introdus codul să văd rezultatele... Îmi bubuia inima într-un hal... Și când am văzut 10 la română, 10 la matematică și media 10 nu mi-a venit să cred. Am zis să mai introduc o dată codul, să mai verific. Am fost foarte bucuroasă! Mi-am sunat imediat toată familia și i-am anunțat pe toți ce rezultat am obținut”, ne-a povestit Elena, pe chipul ei încă fiind vizibilă bucuria reușitei și emoția trăită în acea zi.
Acum că a trecut prin experiența examenului de Evaluare Națională, Elena spune că subiectele au fost de nivel mediu, iar cheia unui rezultat foarte bun este să fii un elev care învață în mod constant.
“Nu a fost nici foarte ușor, dar nici foarte greu examenul. M-am simțit destul de pregătită, adică pe parcursul anului școlar m-am pregătit puțin câte puțin, constant, nu am lăsat totul în ultima săptămână. Chiar în ultima săptămână a fost totul foarte lejer, doar m-am uitat peste caiet puțin și atâta tot”, afirmă campioana examenului la clasa a VIII-a.
Laureată a mai multor concursuri de matematică, participând în gimnaziu și la olimpiada națională, Elena mărturisește că emoțiile au fost mai mari la proba de limba română. Cum a obținut nota 10? Ei bine, adolescenta ne-a spus că cititul a fost marele ei avantaj în rezolvarea subiectelor. Iar când spunem citit ne referim la faptul că “devorează” cărțile și nu le lasă din mână până nu le termină.
“Da, am fost puțin mai stresată la limba română dar cred că tocmai asta m-a ajutat să dau tot ce e mai bun din mine. Și cum mie îmi place foarte mult să citesc, lucrul acesta a contat enorm”, a mai spus aceasta.
Prima generație cu subiecte după modelul PISA
Elena face parte din prima generație care susține Evaluarea Națională după modelul testelor internaționale PISA (Programme for International Student Assessment). Comparând noua structură a cerințelor cu cea din anii anteriori, aceasta consideră că schimbarea este de bun augur pentru proba de limba română.
“Sinceră să fiu, mie îmi place mai mult acest model al testelor PISA deoarece e mai puțin mecanizat. Înainte era o compunere în care trebuia să demonstrezi apartenență la genul liric, epic și dramatic și trebuia să înveți toate caracteristicile fiecărui gen și structura lui. Și mi se pare foarte mecanizat procesul acesta. Dar la examenul de anul acesta au fost niște texte și o compunere liberă și pe toate trebuia să le faci în momentul respectiv, în funcție de textele suport și inspirația pe care o aveai atunci. Mi s-a părut că acest tip de subiecte oferă mai multă libertate în ați folosi imaginația și creativitatea. Structura trebuia să o știi, în rest trebuia să vină totul de la tine” ne-a povestit Elena.
În schimb, la matematică, adolescenta este de părere că noua formulă a subiectelor îi poate dezavantaja pe elevii foarte buni, pentru că pot greși ușor din neatenție.
“La matematică s-a schimbat pe grilă, cea mai mare parte e grilă, iar aici nu mi se pare o schimbare pozitivă deoarece se poate greși foarte ușor din neatenție. Am avut și eu experiența asta la prima simulare. Și chiar dacă faci problemele de la subiectul trei integral, care sunt cele mai grele și cele mai complexe, dacă ai greșit ceva la grilă nota poate să scadă destul de mult. Acum trebuie să ai foarte multă atenție și să stăpânești foarte bine materia. Un alt lucru pe care l-am remarcat este că mi se par mult mai voluminoase subiectele acestea față de cele din anii anteriori și trebuie să te încadrezi mult mai bine în timp. Tocmai din cauza subiectelor stufoase erau multe șanse să greșești”, susține aceasta.
“Cine a învățat la orele fizice a știut să învețe și în online”
De anul trecut, din martie, de când a izbucnit pandemia de Covid-19, școala online i-a bulversat pe mulți elevi. Nu este cazul Elenei, care susține că s-a adaptat rapid la sistemul online și a reușit să se mențină la cel mai înalt nivel din punct de vedere al rezultatelor școlare.
“Chiar dacă a fost școala online eu am fost atentă la ore, cu atât mai mult la cele care mă interesau în mod special. Și studiul individual completează ce ni se preda la școală. Cine învăța la orele fizice, la școală, a știut să învețe și online. Da, a fost puțin ciudat la început, dar m-am adaptat rapid. Poate unii elevi nu au luat în serios școala online, dar eu cred că ține de responsabilitatea ta să înveți, să te pregătești, mai ales dacă ai de dat un examen”, spune adolescenta.
Desigur, alături i-au fost și dascălii. Elena i-a avut profesori la clasă pe prof. Adriana Bogatu (limba română) și prof. Carmen Botea (matematică), cărora a ținut să le mulțumească.
“Le mulțumesc celor două doamne profesoare de la clasă Adriana Bogatu și Carmen Botea pentru sprijinul acordat. De asemenea, doresc să îi mulțumesc și doamnei profesoare Iulia Dubină, pe care mă bucur că o pot numi profesoară-prietenă. Dar să știți că sunt persoane care m-au susținut și au contribuit la ceea ce sunt eu astăzi. Persoane care m-au încurajat să țintesc către nota 10 și mi-au spus că acest tip de gândire mă va ajuta să iau nota 10. Și acum pot să confirm că într-adevăr așa este. Țintește mereu cât mai sus și vei reuși!”, a declarat Elena.
Va continua liceul tot la “Bălcescu”
După ce a absolvit gimnaziul la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu”, cu media 9,95, Elena ne-a spus că și la liceu va merge tot aici. Iar la admitere nu va avea nicio emoție, având în vedere media pe care o are.
“Am avut o tentație să mă duc și la București pentru că la fiecare concurs elevii de pe primele locuri sunt din București. Apar masiv acolo în clasament. Dar m-am decis să rămân la «Bălcescu» pentru că din punctul de vedere al materiilor care mă interesează cel mai mult acest liceu se potrivește cel mai bine pentru mine. Disciplinele care îmi plac cel mai mult sunt matematica, fizica, informatica și astronomia și astrofizica. Și nu-mi vine să cred cât de repede au trecut cei patru ani de gimnaziu. Am avut parte de toate experiențele posibile și imposibile, am anumiți profesori cu care am creat o relație destul de solidă și cred că acesta este și unul dintre motivele pentru care îmi e greu să mă distanțez de «Bălcescu»”, și-a argumentat aceasta decizia.
Calificată la două competiții de astronomie: olimpiada națională și concurs internațional
După performanța reușită la examenul de Evaluare Națională, Elena Gabriela Dragomir se pregătește de noi succese. Adolescenta este calificată la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, care se va desfășura vara aceasta, dar și la un concurs internațional în acest domeniu, care se va desfășura online.
În final, trebuie să spunem că Elena provine dintr-o familie de campioni. Fratele ei, Bogdan, absolvent al Politehnicii din București, obținea în urmă cu câțiva ani media 10 la examenul de Bacalaureat.
O felicităm pe Elena pentru rezultatul de la Evaluarea Națională și îi dorim să continue să țintească cât mai sus!