Electrocutat pe platforma centralei de la Chiscani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Electrocutat pe platforma centralei de la Chiscani

* în staţia respectivă sunt elemente de cupru ce pot fi valorificate pe bani frumoşi * "Din primele cercetări bărbatul nu avea ce căuta în zona respectivă, dar vom lămuri şi acest aspect", ne-a declarat Alexandru Munteanu, inspector şef adjunct al ITM Brăila

Un electrician al Termocentralei de pe platforma energetică de la Chiscani a murit carbonizat după ce a fost electrocutat într-una dintre staţiile de transformare ale centralei. Nefericitul eveniment a avut loc vineri după-amiază, puţin după ora 17.30, iar trupul neînsufleţit a fost descoperit de colegi la mai bine de o oră de la incident. Este vorba despre Sorin Mîndroiu, de 39 de ani, electrician, salariat cu state vechi al SC "Termoelectrica" Bucureşti Sucursala "Electrocentrale" Brăila. Bărbatul a fost găsit în spatele unei celule din staţia de transformare de 6 KV/0,4 KV, cel mai probabil surprins de un arc electric produs de prezenţa bărbatului în imediata apropiere a barelor de tensiune ale celulei. "Din primele cercetări a reieşit că bărbatul a intervenit la instalaţia aflată sub tensiune, de fapt a atins elemente ale instalaţiei sub tensiune, dintr-o staţie de transformare din 6 KV în 0,4 KV, fapt ce a condus la accidentarea lui, urmată de deces în urma leziunilor grave provocate de un arc electric. Scurtcircuitul provocat a fost semnalat în bordul de comandă la ora 17.37, însă abia o oră şi jumătate mai târziu a fost găsit trupul bărbatului, asta pentru că nu se ştia de prezenţa lui acolo", ne-a declarat Alexandru Munteanu, inspector şef adjunct pe probleme de Sănătate şi Securitate în Muncă (SMM) în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila. De asemenea, sursa citată a mai spus că nefericitul eveniment este acum în cercetarea ITM şi a Poliţiei Brăila urmând ca, într-o etapă viitoare, să se implice şi procurorii brăileni.
Întrebat dacă în cercetările ce se efectuează în acest caz este luată în calcul şi varianta unei încercări, cu final nefericit, de sustragere de elemente de cupru pentru valorificare, sursa citată a declarat: "Ce pot să vă spun este că, din primele cercetări, bărbatul nu avea ce căuta în zona respectivă, dar vom lămuri şi acest aspect pe măsură ce vom avansa cu strângerea informaţiilor legate de caz".
Totuşi, surse apropiate anchetei ne-au informat că bărbatul a fost găsit carbonizat chiar în spatele uneia dintre celulele staţiei de transformare, iar celula respectivă avea demontat panoul de protecţie. De asemenea, în staţia de transformare unde a fost găsit trupul muncitorului s-a descoperit că una dintre celule, care nu era sub tensiune, avea lipsă câteva elemente de cupru, fapt ce ar putea conduce la ideea unei tentative de furt cu final dramatic.
Potrivit statisticii ITM Brăila, de la începutul acestui an au fost înregistrate patru evenimente urmate de moartea victimelor. Cazurile s-au aflat în cercetarea inspectorilor de muncă brăileni ca posibile accidente de muncă. Concret, în afară de incidentul de la finele săptămânii trecute, statistica neagră a ITM Brăila consemnează un eveniment petrecut în apropierea Termocentralei de la Chiscani, în care un salariat al Companiei de Utilităţi Publice Dunărea a murit înecat, un accident rutier în care a fost implicat un salariat de pe platforma şantierului naval şi încă un salariat înecat, descoperit plutind între două barje acostate în Portul Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro